Wednesday, December 24, 2008

Carneţelul cu spirală

Am găsit de curând un carneţel mai vechi, cu spirală şi foi dictando, pe care obişnuiam să îl port cu mine peste tot. Era pentru cazurile în care îmi venea o idee valoroasă, de moment, şi pentru atunci când îmi aduceam aminte de ceva şi nu trebuia să uit. E foarte frustrant când nu îmi notez câte ceva - cu gândul că voi ţine minte -, iar peste câteva clipe îmi dau seama că am uitat complet.  Asta pentru că mintea umană funcţionează în flaşuri rapide.

Fluxul gândurilor este foarte rapid, iar memoria temporară nu poate stoca pentru mult timp informaţii complexe - cum sunt observaţiile care ţin mai degrabă de limbaj (aşa-zisele gânduri vorbite), decât de imagini. Am încercat să folosesc telefonul, dar nu are niciun farmec să mă apuc să butonez. Deci soluția ar fi un carnețel care să încapă în buzunar. Şi nu contează neapărat să îţi notezi mereu idei valoroase, geniale. Trebuie să notezi orice îţi atrage atenţia - deşi mai târziu, când te vei întoarce asupra lor, s-ar putea să ţi se pare fără valoare.

Însă micul meu proiect a dat greş (cel puţin deocamdată), pentru că nu am reuşit să învăţ să scot frecvent carneţelul, să mă opresc din mers imediat ce mă loveşte inspiraţia şi să notez. Totuşi, cred că este o metodă foarte productivă de a nu pierde idei şi informaţii bune :-). Curând îl voi înlocui cu unul nou şi voi reîncepe proiectul. Şi dacă din nou voi da greş, voi reîncepe din nou. Până când îmi va ieşi.

O observaţie  importantă este faptul că, deşi acum nu îmi mai sunt de prea mare folos notiţele de mai jos, îmi amintesc foarte bine de momentele când mi-am notat aceste cuvinte. Îmi amintesc ce parte a zilei era, cum era vremea, unde mă duceam şi cam cum s-au format acele gânduri. Ceea ce poate fi foarte util atunci când scrii.

Iată câteva dintre notiţele pe care le-am scris în carneţelul cu spirală (unele pot părea destul de puerile):

- "Păstrăm în noi o ură adâncă, pentru care adesea nu găsim explicaţie şi care, amânând să ne-o exteriorizăm, la un moment dat răbufneşte şi mai puternic".
[tocmai trecusem pe lângă nişte oameni care se certau exagerat de tare]

- "Maturitatea este atunci când renunţi la a-ţi mai dori ca toţi să semene cu tine, să creadă ceea ce crezi tu şi, mai ales, să te poată înţelege".
[când aşteptam pe o bancă, în Cişmigiu]

- "Orice poveste frumoasă începe cu un cuvânt potrivit. Sau cu o sumă de cuvinte alese atent, stângaci sau pur şi simplu întâmplător. Aşa cum întâmplător e aproape totul.
O poveste frumoasă începe cu oameni [...]"
[dedicaţie pe o carte, scrisă în timp ce aşteptam pe cineva într-un restaurant]
- "I'm drying tears on wounded faces, and drawing smiles upon them.
Souls fallen from crowded places into such distant spaces.
I'm seeking for time, seeking for hours,
I'm always trying to climb upon this same old wall, and I fall.
Then I climb back again and again,
Until you come and stop me with your lovely hands.
I'm seeking for time, seeking for hours,
But time is still flying away...".
[locaţia unde trebuia să merg pentru a lua un interviu]


 

Friday, December 5, 2008

Începutul din noi

Îţi aminteşti cum era totul la început?
Când nu aveam colțuri
şi ne dăruiam unul altuia turtă dulce,
iar vorbele colorate se năşteau
unele dintr-altele la nesfârşit?
Toate jocurile astea
ne-au dus însă din ce în ce mai departe.
Până într-o zi,
Când ne-am dat seama
că aproape uitasem începutul.
Locul de unde pornisem
se pierduse departe, în spate,
printre platani şi arţari bătrâni,
iar ceaţa se lăsase încet,
acoperind totul.
Ne-am uitat un pic înapoi şi împrejur.
Ne-am uitat unul la altul.
Apoi, eu te-am luat de mână
şi am pornit mai departe.
Începutul e în noi şi acolo va rămâne mereu.

Friday, November 21, 2008

Propunere

Ce-ai zice
să-mpingem împreună norii
cu gândurile
şi să-i ducem către-o străduţă
necirculată?
Să-i punem să se joace împreună
şi să-i lăsăm
să capete diverse forme:
forma gândurilor nespuse,
forma unui cântec trist
forma unei idei pierdute
într-o după-amiază, demult,
când încă eram singuri...

Norii au stat o vreme,
după care au fugit.
Mai întâi pe acoperişuri,
apoi şi-au făcut avânt
şi au plonjat de pe coşurile caselor
înapoi pe culoarea albastru,
împrăştiindu-se aleator,
în forme ciudate şi colorate.

Și, iată!
Gândurile noastre,
rupte şi combinate,
seamănă cu ideea mea
despre fericire
și libertate.

Monday, November 17, 2008

Umeri goi

Sunt multe lucruri
pe care mi le doresc.
Uneori fac liste cu ele,
iar apoi mă gândesc
ce aş putea face ca să le obţin.
Unele îmi ies,
altele nu, desigur.
E ceva firesc.
Dar uneori visez
să fim în camera mea,
să fie noapte
şi pe geamul deschis
să intre mirosul verii.
Visez să stăm pe pat,
iar în semi-întuneric
să-ţi privesc
contururile feţei şi al corpului
şi să mă joc în aer
cu mâinile tale.
Visez să mai facem
şi alte lucruri
şi să ne oprim
abia mai târziu.
Eu să zâmbesc,
tu să-ţi înveleşti umerii goi.

Thursday, November 13, 2008

Flori de tei

Mi-am adus aminte de seara când ai cules tu flori de tei
Şi, zâmbind, mi-ai dat şi mie să miros.

Thursday, November 6, 2008

Sfârşitul

Sfârşitul e aproape, ştiu.
Drumul pavat coteşte lin,
apoi coboară brusc
şi se transformă în trepte vechi, de lemn,
care urcă spre locul meu.
Însă camera mea e ciudată,
nu are nicio uşă.
Dacă vrei să pătrunzi,
trebuie să inventezi tu o intrare.
Apoi, când vei intra,
cel mai probabil îţi vor plăcea la nebunie
ferestrele mari cu draperii grena
şi lumina moale care pătrunde seara,
căzând în dungi pe covorul gros.
Îţi vei dori să mergi desculţă prin jur,
poate chiar dezbrăcată de tot,
iar eu să te privesc fermecat din fotoliul verde,
prefăcându-mă că citesc o carte bună.
Vei dori să-ţi spun o poveste
inventată de mine
şi să adormim amândoi.

Însă acestea sunt doar gânduri.
De fapt, sunt un om destul de singur.
Zilele se scurg repede
şi seamănă între ele.
Nu am flori la geam,
pentru că nu ar avea cine să le ude
şi în ultimul timp nu am scris
decât rânduri fără sens.
În schimb, cresc un păianjen trist
în colţul din dreapta geamului
şi citesc reviste vechi.
Vecinii de vizavi fac dragoste
cu draperiile netrase,
iar mobila de la mine din cameră
trozneşte noaptea.
Sfârşitul e aproape, ştiu,
se va termina curând.
Mi-aş dori să vii la mine
şi să găseşti uşa către camera mea.
Mai repede.
Cât mai repede...

Monday, November 3, 2008

Furtuna

Îţi aminteşti cum sunt verile?
Cum soarele acoperă lumea
şi cum se amestecă totul
în căldura apăsătoare?
Cum se aud strigătele copiilor
care se joacă afară
în ultimele spasme ale zilei?
Îţi aminteşti de vacanţele de vară din şcoală,
când toate zilele erau la fel,
iar şirul lor părea interminabil?

... îmi amintesc de ploile
cu vânt puternic,
de lupta pomilor
şi de perdeaua de picături
spărgându-se de asfalt
sau rupând frunze.
Îmi amintesc de acea patimă
cu care căldura şi răcoarea
se reîntâlnesc şi de zgomotul surd
pe care îl scot.
Au ceva din felul nostru
de a ne reîntâlni
şi de a reinventa momentele
care au murit
în timpul cât am stat despărţiţi.
Semănăm cu furtunile de vară.
Suntem atât de fericiţi că ne revedem,
atât de disperaţi,
că ne spargem cu durere
unul în celălalt
într-o linişte pe care
fiecare o înţelege altfel.
Într-o luptă pe care niciunul
Nu vrea să o câştige,
de fapt.

Thursday, June 12, 2008

Unu şi doi

1... 2.
Tu te faci că numeri,
eu că citesc cifre.
Sau e totuna?
De fapt,
1 şi 2 nu au nicio lăgătură
unul cu altul,
dacă privești pur matematic.
Fac parte din sisteme total diferite,
aşa cum şi noi doi suntem
din lumi separate.
Fiecare vine
din lumea pe care şi-a construit-o
pentru sine,
guvernată de legi ciudate
şi plină de imperfecţiuni
lipite prost.
Amândouă universurile sunt împrejmuite
de gesturi înalte
şi vorbe de complezenţă
aproape ghimpate,
care să ne apere
de potenţiali atacatori.

Însă 1 n-are nicio valoare
fără 2
sau invers,
cu toate că niciuna dintre cifre
n-ar vrea
să accepte asta.
De fapt, ambele ar vrea
să se cunoască mai bine,
să-şi propună cărţi bune una alteia,
să facă aluzii deplasate
şi poate chiar
să încerce
un sărut.

Thursday, May 22, 2008

Până la tine

Îmi aduc
destul de bine
aminte de mine.
Eram un fel de an
fără anotimpuri,
sau un fel de
mare fără valuri.
Cred că arătam
exact ca un om
pentru care
lumea a devenit
previzibilă
şi pentru care
diferenţa dintre azi şi mâine
sunt doar secundele
şi orele schimbate.
Nu mai credeam
că cineva aşa frumos ca tine
încă mai există.
Ba nu,
de fapt,
mai avem o speranţă mică,
pusă bine de tot la presat,
într-un caiet de engleză
al mamei
de când era studentă.
Am gasit
speranţa
vara trecută,
la un moment dat,
când căutam o carte bună
și fix atunci m-ai sunat tu
să ieșim
în Herăstrău.

Sunday, May 11, 2008

Căutare

Astăzi am desenat
un zâmbet
pe un rest de foaie
şi m-am plimbat cu el în mână
pe străzi,
căutând pe cineva
pe a cărei faţă
să se potrivească.
Străzile erau pavate şi lungi,
casele păreau pustii.
Oamenii treceau
fără să mă vadă.
La un moment dat,
chiar a început să plouă
şi m-am trezit alergând, departe.
Mirosea a ud,
iar împrejur nu mai era nimeni.
Am luat-o uşor pe alte străduţe
cu alte case
şi alte poveşti.
Un şotron se topea
sub stropii călduţi.
Apoi, mult mai târziu,
când am ajuns acasă
şi mi-ai deschis ușa,
mi-am dat seama că zâmbetul
ţi se potrivea
chiar ţie.

Tuesday, May 6, 2008

Arată-mi

Arată-mi
cum să mă joc.
Ia-mi mânile
şi arată-mi mişcările!
Învaţă-mă regulile.
Condu-mă cu mâinile tale,
care în două secunde
mă urcă şi mă coboară
din vârful unei stânci
până în locul obscur şi adânc
de unde pornesc
apele acestor meleaguri.
De ce aş vrea să explic lucruri?
Mi-e atât de uşor
să le iau aşa cum sunt!
De ce aş lupta,
când e atât de simplu să accept?
De ce aş spune nu,
când e atât de bine
să spun da?

Wednesday, January 23, 2008

Cazmaua

Sap. E noapte.
Afară plouă şi zgomotul sacadat al ploii
Se-aude pe streaşina veche.
Prin tavan curg şiroaie în unele locuri,
dar nu mă sperii.
Sunt doar încordat.
Îmi pare că încă sunt eu,
dar curg încet, odată cu ploaia
și mă izbesc de streaşina casei;
Mă scurg printre grinzile ude.

M-am zgâriat, am degetele umflate
și mi se văd venele mâinilior,
dar nu mai simt dureri,
nu-ţi face griji.
Nu mai simt nimic.
Decât ploaia cum cade pe pielea casei
Și tăişul firelor de iarbă
Ce răsar de sub unghiile burlanelor.

Strâng din dinţi.
Cu fiecare gând rău
prind mai multă putere.
Cu fiecare mişcare mai puţin simt.
Până la un moment dat,
Când mă voi prăbuşi, probabil, de tot.
Mă simt nebun, dar probabil nu sunt,
Pentru că nu mi-aş da seama.
Sap din ce în ce mai adânc şi mai cu putere.
Sar aşchii din pietre.
Cazmaua trozneşte... dar nu mai e mult.
- Rezistă! Rezistă!

...tu mă întrebi mirată de ce...

Îmi sap în suflet o groapă,
ca să-mi îngrop partea de lume bolnavă şi-aprope moartă.

Se face ziuă acum.

Alungă norii cu mâinile tale
şi-nchide-mă în ochiul tău dulce,
să mă refac.

Monday, January 14, 2008

În oraşul meu

Am ieşit din casă
şi m-am încălţat în grabă
cu tenişii.
Aveau şireturile nedesfăcute,
ca de obicei
şi au intrat greu.
Era aproape prânzul.
Mama întindea rufe pe sârmă
şi în curte mirosea uşor
a detergent şi a cartofi prăjiţi.
... dar eu aveam altceva în minte.
Am ieşit pe poarta verde
şi am fugit pe străzile pustii şi plouate,
cu duzi şi gutui bătrâni
şi mirosind a ud,
până m-ai prins tu de-o mână
cu mâna ta umedă,
uşor emoţionată.
M-ai privit intens,
mi-ai şoptit ceva la ureche
şi mi-am dat seama
că e timpul să mă opresc.