Când nu aveam colțuri
şi ne dăruiam unul altuia turtă dulce,
iar vorbele colorate se năşteau
unele dintr-altele la nesfârşit?
Toate jocurile astea
ne-au dus însă din ce în ce mai departe.
Până într-o zi,
Când ne-am dat seama
că aproape uitasem începutul.
Locul de unde pornisem
se pierduse departe, în spate,
printre platani şi arţari bătrâni,
iar ceaţa se lăsase încet,
acoperind totul.
Ne-am uitat un pic înapoi şi împrejur.
Ne-am uitat unul la altul.
Apoi, eu te-am luat de mână
şi am pornit mai departe.
Începutul e în noi şi acolo va rămâne mereu.
Evoluam la inceput e mult praf de stele, descoperim, ne maturizam, capatam incredere revenind in cotidian.
ReplyDeletePentru un moment am avut impresia ca va avea un sfarsit trist, dar bine ca n-a fost sa fie. Frumos!
initial, chiar creasem un final cam trist. apoi mi-am dat seama ca nu are niciun sens. a fost ca o revelatie :-)
ReplyDelete