De când cu tine,
notele muzicale nu mă mai ajută.
Așa că am notat,
Pe trupul tău, cifre.
Ca să țin minte mișcările degetelor mele
când se vor juca, de-a lungul portativelor,
La următorul concert – iarăși unul cu casa închisă.
(Ți-am zis să creștem prețul biletelor...
Așa mai triem și noi publicul,
Reducem îmbulzeala...)
Cu toate astea, pus în fața
Acestui complex instrument muzical,
– acordat mai ales cu ocazia seratelor
Și a repetițiilor matinale –
Uit adesea în ce gamă sunt
Și tot fac transpoziții.
Spectatorii
– cărți mai vechi și mai noi, câteva mușcate
roșii, cutii cu mărunțișuri, felinare
Și o veioză roșie pe care
Nu o aprindem niciodată –
Nu vociferează însă deloc.
Abia dacă-și permit să tușească
Din când în când, doar în pauze,
Ca să nu deranjeze.
Oricum, ideea cu cifrele,
după câte văd, nu prea funcționează.
Iarăși m-am pierdut și
Depășim programul stabilit.
Iar timpul... ne face semn, din culise,
cu un ticăit subtil.
Hai să încercăm să-l ignorăm de data asta.
Măcar de dragul spectatorilor
Care au plătit cu viața lor de zi cu zi.
