noi pășim
prudent.
Și la orice căzătură
Nici nu ne scuturăm bine
hainele de praf
Că și adăugăm
o nouă cărămidă
la temelia sufletului.
Să-l facem, chipurile,
mai puternic.
Lipim bine cărămizile.
Punem pe fiecare latură
câte o mână zdravănă
de ciment
în care am amestecat,
fără prea mare delicatețe,
tot soiul de emoții și amintiri
înțelese parțial.
Și pornim iarăși la drum,
pășind prudent,
parcă am merge pe o sârmă.
Și chiar dacă suntem
din ce în ce mai atenți,
cu cât trec zilele
observ că ochiul nostru ager
parc-a mai slăbit.
Ne tot învârtim prin bucătărie,
ieșim la plimbare
printre aceleași case vechi
– vezi, și alții au pereți! –,
iar la fiecare colț de stradă,
cu fiecare ocazie,
mai adăugăm
câte o cărămidă
la temelia sufletului,
cu vădită satisfacție.
Azi cred că iar le-am pierdut șirul.
Poate de-asta am și ajuns
parcă prea mici.
Ne ridicăm pe vârfuri
ca să putem privi
din spatele acestui zid
crescut la temelia sufletului nostru.
