Prima staţie

Nu ştiu cum au trecut ultimele luni...
Multe zile au semănat împrejur doar întrebări;
multe au semănat răspunsuri ciudate.
Unele dintre ele au semănat cu cele pe care le credeam
uitate de tot şi lăsate undeva, în spate, pe drum.
Altele mi-au părut reci,
precum obrajii tăi atunci când e aproape iarnă.

Nu ştiu de ce-ţi spun toate acestea...
Nici măcar nu te cunosc. Totuşi,
tu îmi zâmbeşti şi te faci că înţelegi.
Desenezi din picior un ritm, de pe scaunul de vizavi,
şi te pregăteşti să cobori la prima staţie.

Fulgi peste tot

Ninge de trei zile şi sunt fulgi peste tot.
Zboară în jos şi-n sus şi mi se prind de gene.
Chiar şi sub perna ta preferată au intrat câţiva.
Eu, în schimb, iarăşi nu m-am putut abţine azi
şi am furat trei bomboane când nu erai în cameră.
Apoi am îmbrăcat ambalajele într-unul singur,
astfel încât să semene cu o bomboană nedesfăcută,
pe care am pus-o la loc.

Nu ştiu pe cine vreau să păcălesc,
dar zâmbetul lăsat în fugă
pe globul galben cu căsuţă şi drum albe
îmi spune că şi de data asta scap.
Iar dacă vei vrea şi vei vrea să desfacem împreună „surpriza”,
în locul bomboanei promit să-ţi îndeplinesc o dorinţă.
De exemplu, ce-ai zice de o plimbare cu sania cea veche
pe sub stâlpii aburiţi?