Showing posts with label Versuri. Show all posts
Showing posts with label Versuri. Show all posts

Tuesday, December 13, 2011

Ție

Nu te-aş putea altfel iubi decât cu totul,
De la vârful şuviţelor şi până acolo
Unde te gâdili chiar şi când eşti supărată.

Şi nu cred că te-aş putea iubi
Dacă n-aş iubi fiecare părticică a ta,
Care se potriveşte atât de bine între celelalte
Și creează un tot perfect.

Nu te-aş putea iubi dacă n-aş iubi
Gustul şi mirosul pielii tale
Și dacă nu mi-ar plăcea să le simt
Amestecându-se cu ale mele.

Şi nu, nu te-aş putea iubi
Dacă nu ţi-aş iubi gândurile şi visele,
Dacă n-aş iubi felul cum dormi
Și felul cum mergi, sau dacă n-aş iubi
Felul cum faci duş.

Sunt sigur că nu te-aş putea iubi
Dacă m-aş putea abţine să te sărut.

Iar dacă nu te-aş mai iubi,
Cel mai rău ar fi nu să te urăsc, ci să te uit.

Sunday, November 27, 2011

Roluri

Tu ai glumit
Eu am greșit

Tu ai stârnit
Eu am roșit

Tu te-ai întins
Eu am pretins

Tu ai tras
Eu am împins

Tu ai mișcat
Eu am privit

Tu ai deschis
Eu am intrat

Tu ai propus
Eu am glisat

Tu ai ochit
Eu am țintit

Tu te-ai ferit
Eu am zâmbit.

Sunday, November 20, 2011

Jocul

Acesta e un joc pe perechi,
Se joacă în câte doi.
Nici noi nu știm prea bine de ce.
Așa sunt regulile descoperite ieri,
Când stăteam încă netulburați
În grădina liniștită din spatele casei.
Păcat că de atunci lucrurile
au devenit de nerecunoscut...

Așadar, fiecare va trebui să-și aleagă
-- în urma unor analize îndelungi
sau, de ce nu, total întâmplător --
Cu cine să se joace
În următoarea jumătate de veac.
Pardon, de oră.

Dar atenție, căci timpul aici
Curge un pic altfel.
Nu vă luați după ceasul din perete,
Nu vă luați după soarele care intră pe geam,
Nu vă luați după liniștea sau zgomotele de afară,
Nu vă luați după impresii.
Încercați mai bine să vă concentrați
Asupra jocului.
E tot ce ne-a mai rămas.

Saturday, November 12, 2011

Putere

Încep să cred că sunt mai puternic
Decât Dumnezeu.
El spunea să fie așa și pe dincolo
Și era.
Spunea, de exemplu, să fie lumină
Spunea să fie început
Spunea să fie ordine
Și era.

În schimb, eu nu trebuie decât
Să mă gândesc
La diverse lucruri
Că deja și încep să apară.
Lucruri cum ar fi
Întunericul,
Frica,
Îndoiala,
Devin imediat cât se poate de adevărate.
Apoi trebuie tot eu
Să găsesc o soluție să
Repar toate aceste fisuri.
Măcar de-ar funcționa din nou
Dacă doar m-aș gândi - cum spun unii.

Mă mulțumesc însă cu faptul
Că nici opera mea, nici a Lui
Nu sunt perfecte.
Ia te uită afară, pe geam:
Cât haos
Cât întuneric
Și cât sfârșit.

Saturday, November 5, 2011

Reglaj

Am trecut de mult de finiș
Dar eu încă alerg
Contra vântului
Și nu aud nimic altceva
Decât respirația mea regulată,
Undeva înăuntru, umflându-mi pieptul,
Și inima bătându-mi tare, dar sacadat;
Sigur.

Sunt amândouă reglate corespunzător
În luni întregi de pregătire
A angrenajului intern,
Care astfel se încăpățânează mai ușor
Să creadă că în afară de iubire
Mai e bun și la altceva.

Sunday, October 30, 2011

Enciclopedie

Nu prea înțeleg ce spune
Zâmbetul tău
Când ia toate aceste forme
Mai ușor sau mai greu de descifrat.

Ca să fie înțeles corect
Ar trebui să aibă atașată tot timpul
O enciclopedie groasă,
Ilustrată frumos și actualizată constant,
Plină de explicații, și definiții, și note de subsol
Pentru fiecare încrețitură a buzelor
Pentru fiecare cută de pe obraji
Pentru fiecare cuvânt nenăscut
Si, mai ales, pentru fiecare zâmbet care,
De fapt, nu este zâmbet.

Sunday, October 23, 2011

Haine

Când se lasă seara, hainele mele
Pe care uneori le port direct peste suflet,
Se strecoară afară din dulap
Și se combină cum pot mai bine
-- unele după culori, altele după stare.
Se hotărăsc greu între ele
Care să-și facă curaj să iasă-n față.
Se gândesc că eu sunt cam pretențios.
Apoi, mă pomenesc dintr-odată strigat:
- Să mergem! zic ele, cu energie,
Zâmbind dintr-un guler.
- E timpul perfect pentru un ultim zbor,
Pentru aer curat
Sau măcar pentru străzile necirculate.

Eu nu prea am timp de jocurile lor,
Așa că la-nceput nici nu le bag în seamă.
Mă gândesc că o să treacă și seara asta.

Hainele,
Pe care uneori le port direct peste suflet,
Sunt un pic încurcate la-nceput.
Așa că se-apucă să-mi facă un ceai
sau o ciocolată caldă.
Cotrobăie prin cutii
După culori, gume, foi, jucării,
Destrămându-se de râs.
Mai dau și peste câte o amintire
Și atunci se face liniște. Șușotesc
între ele, dând din mâneci nemulțumite.

Eu -- care în tot timpul ăsta stau și le privesc --
Sunt prea obosit pentru un ultim zbor, pentru aer curat,
Iar de străzi necirculate încă mi-e teamă.
De-aia zic: du-te tu, suflete, cu ele. Ia-o înainte.
Poate vă prind și eu din urmă
Mai încolo.

Monday, October 17, 2011

Neschimbat

Când mă uit la tine
Și ești neatentă,
Ajung să mă întreb
Cum erai când erai mică...

Îmi fac tot felul de scenarii.
Mă gândesc, de exemplu,
La cum ai început, la un moment dat, să mergi
Și cât de mici erau tălpile tale.

Sau mă gândesc la vocea ta de atunci;
La ochii care văzuseră atât de puține lucruri
La buzele care încă știau
Să se arcuiască într-un zâmbet complet.

Mă gândesc cum, încet-încet, în tine,
Ca într-o cutiuță cu capacul întredeschis,
Au început să se furișeze
Primele întrebări,
Primele frici,
Primele bătăi de inimă grăbite.

Și mă-ntreb cum ești când plângi
Și cum ești când alergi,
Într-o cămașă de noapte scurtă,
Prin vise, întoarsă pe-o parte.

Mă-ntreb ce drumuri
Începute demult, în joacă,
Te-au purtat spre acest aici și acum

Unde eu sunt, ca și tine,
- dacă te-ai uita mai atentă -
Aproape neschimbat.

Tuesday, October 11, 2011

Sfârșitul lumii

Dacă ne-am înșira
Gândurile și sufletele pe gheme
Din ce în ce mai mari
Și într-o zi s-ar destrăma,
Acela ar trebui să fie, fără îndoială,
Sfârșitul lumii.

Tuesday, October 4, 2011

Curaj

Azi -- pentru că e o zi importantă --
M-am trezit foarte devreme.
Nu era nimeni afară,
Numai o ceață fină și un soare
Ce-și trimitea razele în fâșii, pe patul meu,
Unde sta, despachetat cu grijă,
Curajul.

Eram încă adormit,
Așa că m-am spălat pe dinți neîndemânatic,
Și m-am lovit în gingie.
„Ăsta e semn bun”, mi-am zis,
Și nu am băgat de seamă.

Mi-am luat pe mine pantalonii colorați,
cămașa în carouri și haina de toamnă
-- pentru că acolo unde
vreau să mergem va fi frig și străin --
și am ieșit din casă nerăbdător,
Dar cu o senzație vagă, înăuntrul meu,
Că poate am uitat ceva...

Drumul spre tine a fost cam lung,
Oamenii în autobuz puțini și triști.
Soarele a intrat și el de tot în nori.
Amintiri veneau și treceau
În timp ce priveam pe geam.
Și mă tot gândeam că poate am uitat ceva...

Tu încă dormeai, când am ajuns,
Și nu știai ce plănuisem toată noaptea.
Așa că te-am trezit ușor.
Picioarele ți s-au jucat încet sub pătură,
Ochii întredeschiși m-au privit nedumeriți.
Apoi, zâmbind, te-ai întors
Și mi-ai șoptit să vin lângă tine.

Mă tot întreb, însă...
Dacă nu e ceva ce-am uitat.

Monday, September 26, 2011

Bulevardul

Deși e abia la jumătate săptămâna,
Azi m-am trezit târziu
Și m-am dus
Direct la marele bulevard
Ca să arunc castane sub mașini:
Un obicei mai vechi.

Pe bulevard,
Fiecare are traseul său,
De cele mai multe ori
Prestabilit și clar delimitat
De linii continue sau întrerupte,
Pe care nu prea e bine să calci.
Păcat că unele semne
S-au cam șters
Și, din când în când,
Mai au loc accidente.
Cei de la primărie
Vin însă și strâng repede
Resturile de suflet,
De amintiri,
De istorie.
În orice caz, ei
– cei care trec în general pe aici –
Se grăbesc și nu prea observă
Ce se întâmplă în jur.
De-aia nici nu mai vezi oameni
Ciocnindu-se în câte o poveste frumoasă.
Aici, ciocnirile
Sunt mai degrabă fatale.

Așa că eu îmi găsesc
Un loc mai ferit
Și încep să arunc
Cu câte o castană,
Așteptând să fie turtită
De vreo roată mai ageră.
E un joc de noroc
Fără miză și de aceea,
La un moment dat,
O iau înapoi spre casă,
Vag nemulțumit.

Oricum mâine mă voi trezi devreme
Și, grăbit, voi ieși
Pe marele bulevard și eu.

Friday, September 16, 2011

Diferiți

Suntem atât de diferiți încât, statistic vorbind,
– dacă ar fi să analizăm după-amiezele,
jucăriile și scrisul de mână ale fiecăruia –
Ar fi fost aproape imposibil să ne observăm
Unul pe altul, vreodată.

Știi, ca atunci când observi
Doar lucrurile pe care le cauți.
Pentru că, inconștient, doar după ele te uiți.

Sau ca atunci când îți place
Doar ceea ce știi că-ți place.
Ignori maldăre întregi de haine, clădiri, oameni;
Jumătate din lume - dacă nu cumva
și mai mult - o pitești singur de tine însuți
Fără măcar să știi.

Atâta doar că mai vine câte o zi
Când ești mai obosit, sau distrat,
Mergi cu ochii după te miri ce
Și se întâmplă să te împiedici de câte o piatră,
De câte un detaliu,
De câte cineva.

Așa m-am împiedicat și eu de tine.
Nici nu mai știu ce căutam când s-a-ntâmplat...

Wednesday, August 10, 2011

Construindu-te

Stau și mă întreb
Cât oi fi umblat și ce cărămizi ai cărat
– neglijându-ți fără milă oja roșie
Atent aplicată mai ales pe degetele mici –
Până când ai reușit să te construiești
Cu totul
Bucățică cu bucățică,
Zâmbet cu zâmbet,
Mister cu mister.
Ca într-un final
Să te găsesc eu în această formă finisată
Și să mă bucur de fiecare amănunt
Ca de ceva absolut evident.
Ca de un zbor de aripi
Fără să văd căderile din spatele zborului,
Tristețile din spatele zâmbetului,
Neliniștile din spatele misterului.
Nu e așa că e aproape nedrept de frumos?

Wednesday, December 15, 2010

Pe un vârf de munte

Departe e un câmp gol, alb;
aproape sunt nenumăraţi stâlpi de lemn, vechi,
fugind în direcţia opusă.
Departe sunt gândurile mele, singure;
aproape sunt nenumăratele amintiri,
aliniate strâmb şi abia zărindu-se unele de altele.
Mereu m-am întrebat de ce în tren gândesc diferit...
Tocmai de aceea - acolo gândurile au mai mult loc să alerge.
Cum ar fi să trăieşti pe un vârf de munte?

Wednesday, August 25, 2010

Scările

Pe trepte
te-am aşteptat numărând trecători.
Zeci sau poate sute să fi fost – o lume întreagă
a trecut pe lângă mine...
Aşa că am vorbit cu fiecare în parte.
Încercam să-mi fac prieteni, cred,
şi mi se strângea inima de fiecare dată
când apărea cineva nou şi credeam, mai întâi, că eşti tu.
Dar nu erai.
Apoi, un timp dintr-o altă lume a trecut şi
au plecat toţi, pe rând,
luându-şi fiecare la revedere în felul lui:
un munte, de exemplu, mi-a lăsat un gând înalt,
un râu – trecerea lui. Soarele mi-a lăsat şi el
pe piele diverse pete mici.
Când, într-un final, ai ajuns tu,
nu mai era nici din lume, nici din mine,
aproape nimic.
Eu eram doar un gând mai înalt, trecător, ca o pată
de la soare pe obrazul tău. Tu
ai dat cu ochii de ea şi ai zâmbit
încet. Poate nici nu voiai să zâmbeşti...

Friday, August 13, 2010

O scurtă călătorie

Tu ai observat că timpul
niciodată nu merge singur?
Ne ia şi pe noi cu el
într-o călătorie,
mai lungă la-nceput,
apoi din ce în ce mai scurtă
şi mai uşor de înţeles.

Thursday, August 5, 2010

Câte ceva despre finanţe

Dumnezeu are o contabilitate a lui proprie,
şi un buget temporal pentru fiecare:
vreo trei ani pentru un şoarece,
cam zece pentru o mâţă,
până la şaptezeci pentru o broască ţestoasă
şi cam tot atât şi pentru oameni,
cu diverse variaţii – mai mici sau mai mari –
în funcţie de nişte criterii
cât se poate de iraţionale.
Nu ştiu însă de ce am impresia
că foarte rar bugetul acesta ajunge să se epuizeze
definitiv şi să trebuiască suplimentat.

Thursday, July 1, 2010

Faţă în faţă

- Uneori mă priveşti din oglindă fără un scop anume.
Te strâmbi sau zâmbeşti, îţi încreţeşti uşor sau adânc ridurile:
sunt toate la locul lor; ba din când în când mai apare câte unul
în funcţie şi de starea
vremii interioare.

Din oglindă mă priveşti fix în ochi.
Se întâmplă dimineaţa sau seara, uneori chiar
târziu în noapte. Nesomnul nu face bine, desigur,
aşa că ar fi bine să reconsideri acest program
nesănătos. Mă rog...

Oricum, când mă priveşti din oglindă
o faci cam în acelaşi fel, repetitiv cumva:
eşti fericit, dezamăgit, obosit, ca nou, îţi faci curaj, te pregăteşti să sari.
Uneori nici măcar nu mă vezi.
Dar ignoranţa e reciprocă, ştii bine.

- Când te privesc din oglindă, ştiu că părţi din tine au murit deja.
Nu, nu e vorba de aliajul dinafară, eu vorbesc despre amalgamul interior.
Aşa că ar fi bine să ai grijă
la efectul diferitelor substanţe corozive
cum e fluxul gândurilor.

Sunday, June 13, 2010

Spre dimineaţă

Sunt atât de treaz
că simt cum mâine ia locul unui azi neterminat.

Thursday, June 10, 2010

Pe drum

Când ne-am pierdut, tu erai deja departe
şi nu te mai puteam prinde de mână.
Nu ştiam ce să spun, aşa că am tăcut o vreme.
Oricum nu te uitai la mine: rămăseseşi undeva, în urmă,
– sau poate o luaseşi înainte? –
şi părea că încerci să găseşti ceva ce pierduseşi pe drum.

După aceea, mi-am pierdut şi eu, în fiecare zi, câte un lucru:
ba un cuvânt rupt, ba vreo bucată de suflet. Oamenii
călcau peste ele, iar uneori li se lipeau de tălpi
şi încercau să se şteargă de câte o bordură.

Dar ce contează, mi-am zis. Oricum cei de la primărie
vor veni şi vor face curat. Mâine,
nimeni nu va mai găsi nimic.
Şi poate că e mai bine aşa.