Enciclopedie

Nu prea înțeleg ce spune
Zâmbetul tău
Când ia toate aceste forme
Mai ușor sau mai greu de descifrat.

Ca să fie înțeles corect
Ar trebui să aibă atașată tot timpul
O enciclopedie groasă,
Ilustrată frumos și actualizată constant,
Plină de explicații, și definiții, și note de subsol
Pentru fiecare încrețitură a buzelor
Pentru fiecare cută de pe obraji
Pentru fiecare cuvânt nenăscut
Si, mai ales, pentru fiecare zâmbet care,
De fapt, nu este zâmbet.

Haine

Când se lasă seara, hainele mele
Pe care uneori le port direct peste suflet,
Se strecoară afară din dulap
Și se combină cum pot mai bine
-- unele după culori, altele după stare.
Se hotărăsc greu între ele
Care să-și facă curaj să iasă-n față.
Se gândesc că eu sunt cam pretențios.
Apoi, mă pomenesc dintr-odată strigat:
- Să mergem! zic ele, cu energie,
Zâmbind dintr-un guler.
- E timpul perfect pentru un ultim zbor,
Pentru aer curat
Sau măcar pentru străzile necirculate.

Eu nu prea am timp de jocurile lor,
Așa că la-nceput nici nu le bag în seamă.
Mă gândesc că o să treacă și seara asta.

Hainele,
Pe care uneori le port direct peste suflet,
Sunt un pic încurcate la-nceput.
Așa că se-apucă să-mi facă un ceai
sau o ciocolată caldă.
Cotrobăie prin cutii
După culori, gume, foi, jucării,
Destrămându-se de râs.
Mai dau și peste câte o amintire
Și atunci se face liniște. Șușotesc
între ele, dând din mâneci nemulțumite.

Eu -- care în tot timpul ăsta stau și le privesc --
Sunt prea obosit pentru un ultim zbor, pentru aer curat,
Iar de străzi necirculate încă mi-e teamă.
De-aia zic: du-te tu, suflete, cu ele. Ia-o înainte.
Poate vă prind și eu din urmă
Mai încolo.

Neschimbat

Când mă uit la tine
Și ești neatentă,
Ajung să mă întreb
Cum erai când erai mică...

Îmi fac tot felul de scenarii.
Mă gândesc, de exemplu,
La cum ai început, la un moment dat, să mergi
Și cât de mici erau tălpile tale.

Sau mă gândesc la vocea ta de atunci;
La ochii care văzuseră atât de puține lucruri
La buzele care încă știau
Să se arcuiască într-un zâmbet complet.

Mă gândesc cum, încet-încet, în tine,
Ca într-o cutiuță cu capacul întredeschis,
Au început să se furișeze
Primele întrebări,
Primele frici,
Primele bătăi de inimă grăbite.

Și mă-ntreb cum ești când plângi
Și cum ești când alergi,
Într-o cămașă de noapte scurtă,
Prin vise, întoarsă pe-o parte.

Mă-ntreb ce drumuri
Începute demult, în joacă,
Te-au purtat spre acest aici și acum

Unde eu sunt, ca și tine,
- dacă te-ai uita mai atentă -
Aproape neschimbat.

Sfârșitul lumii

Dacă ne-am înșira
Gândurile și sufletele pe gheme
Din ce în ce mai mari
Și într-o zi s-ar destrăma,
Acela ar trebui să fie, fără îndoială,
Sfârșitul lumii.

Curaj

Azi -- pentru că e o zi importantă --
M-am trezit foarte devreme.
Nu era nimeni afară,
Numai o ceață fină și un soare
Ce-și trimitea razele în fâșii, pe patul meu,
Unde sta, despachetat cu grijă,
Curajul.

Eram încă adormit,
Așa că m-am spălat pe dinți neîndemânatic,
Și m-am lovit în gingie.
„Ăsta e semn bun”, mi-am zis,
Și nu am băgat de seamă.

Mi-am luat pe mine pantalonii colorați,
cămașa în carouri și haina de toamnă
-- pentru că acolo unde
vreau să mergem va fi frig și străin --
și am ieșit din casă nerăbdător,
Dar cu o senzație vagă, înăuntrul meu,
Că poate am uitat ceva...

Drumul spre tine a fost cam lung,
Oamenii în autobuz puțini și triști.
Soarele a intrat și el de tot în nori.
Amintiri veneau și treceau
În timp ce priveam pe geam.
Și mă tot gândeam că poate am uitat ceva...

Tu încă dormeai, când am ajuns,
Și nu știai ce plănuisem toată noaptea.
Așa că te-am trezit ușor.
Picioarele ți s-au jucat încet sub pătură,
Ochii întredeschiși m-au privit nedumeriți.
Apoi, zâmbind, te-ai întors
Și mi-ai șoptit să vin lângă tine.

Mă tot întreb, însă...
Dacă nu e ceva ce-am uitat.