O geantă încăpătoare

Când ne-am întâlnit,
căram fiecare
câte o geantă încăpătoare,
în care țineam diverse lucruri:
mărunțișuri mai mari sau mai mici,
adunate în ani și ani
de căutări,
fără să știm

prea bine

la ce ne folosesc.

Ele însă aveau, fiecare,
o întrebuințare foarte precisă,
după cum bine vezi.

Bunăoară,
imediat ce scoteam câte unul
Îi și găseam, împreună,
un rost.

Cu unele, de exemplu,
ne-am jucat și am râs.
Altele ne-au înduioșat
până la lacrimi.
Dar cele cărora le-am încurcat menirea
ne-au crestat carnea

până la suflet.
Ca atunci când te tai
într-o coală de hârtie
și afli abia mai încolo,
cu o usturime adâncă.

La un moment dat
– când era deja prea târziu, însă –
am înțeles, cu stupoare,
că aproape orice obiect
aruncat în gențile noastre
devine ca un cuțit
cu două tăișuri
ce trebuie manevrat
cu mare atenție.

Păcat că,
fără să ne dăm seama,
într-o zi ne-am aruncat
în gențile noastre,
cu un uimitor curaj,
și inimile.
Locul lor, vezi bine,
nu era acolo.