Cum să te joci


Blogul de față e, în sine, un spațiu de introspecție. În același timp e și unul de joacă. De fapt, cele două se îmbină perfect, întrucât poeziile pot fi citite la mai multe niveluri. Primul nivel este cel al sensului de bază al termenilor. Al doilea este cel al sensului figurativ universal, al simbolurilor deja cunoscute. Al treilea este cel al sensului pe care îl dă fiecare lucrurilor pe care le întâlnește aici.
De aceea, mi-ar plăcea să te joci cu ce găsești aici. Să-ncerci să treci peste sensul primar și să ajungi și la următoarele. Am să-ți dau și un exemplu. Acum un an și ceva am scris poezia „Gardul”, care curge în felul următor:
Am acasă un gard de fier mare, verde,
care se bucură de fiecare dată când mă întorc.
Îmi dau seama după reacţia lui:
clanţa de la poartă
scârţie uşor;
poarta se deschide
aproape la fel de greu ca şi mine;
iar prin unele locuri schiţează sincer
câte un zâmbet ruginit.
Dar nu-i nimic – îmi spun –,
la vară voi lua o cutie de vopsea (de fapt, mai multe),
voi pune jos scăunelul cu două picioare
şi voi petrece, cu gardul,
tot timpul pe care până atunci l-am împărţit cu alţii.
Această poezie a pornit de la sentimentul de dor față de casă și față de copilărie, atunci când, în vacanțele de vară, petreceam câteva săptămâni vopsind gardul. Un gard destul de complex, cu multe motive florale. Pentru că făceam asta vara, iar ziua era prea cald, ajungeam să pot dedica timp vopsitului doar câteva ore, dimineața și seara, așa că tot procesul se transforma într-un soi de ritual ce se întindea pe multe zile.

Poezia poate fi citită, de exemplu, la acest nivel.

Următorul, cel al simbolurilor, este unul cu diverse interpretări. Poezia aceasta reprezintă, simbolic vorbind, o expresie a nevoii de a ne întoarce la origini, la timpul 0, la vremea când totul era securizat, fără riscuri. Întrucât gardul este un simbol al apărării, al securității. El împrejumuiește. Apoi, poarta reprezintă trecerea dintr-o parte în cealaltă, este simbolul transcederii. Deci, este cumva vorba de o schimbare și de o îndepărtare de locul unde te simți apărat, este vorba de expunere. În același timp, „poarta se deschide la fel de greu ca și mine”. Altfel spus, este vorba de o schimbare care nu se petrece atât de ușor. Pe de altă parte, „zâmbetul ruginit” este motivul acceptării trecerii ireversibile a timpului.
Ultima strofă face referire la acea întoarcere la locul care dă siguranță și, totodată, la întoarcerea către sine. E vorba de o regăsire și de o concentrare pe propriul sine. Voi sta cu gardul, eu cu el, singur, în liniște. Totuși, apare senzația de detașare și are loc o schimbare, reprezentată de noul strat de vopsea, care îl acoperă pe cel precedent. Vopseaua devine un simbol al acoperirii, al depășirii trecutului și instaurării unei noi culori - prezentul.

Este o poezie despre trecerea timpului și schimbare.

La al treilea nivel, cel personal, propriu, te las pe tine să o interpretezi :-). La fel și cu celelalte.

No comments:

Post a Comment