Gardul

Am acasă un gard de fier mare, verde,
care se bucură de fiecare dată când mă întorc.
Îmi dau seama după reacţia lui:
clanţa de la poartă
scârţie uşor;
poarta se deschide
aproape la fel de greu ca şi mine;
iar prin unele locuri schiţează sincer
câte un zâmbet ruginit.

Dar nu-i nimic – îmi spun –,
la vara voi lua o cutie de vopsea (de fapt, mai multe),
voi pune jos scăunelul cu două picioare
şi voi petrece, cu gardul,
tot timpul pe care până atunci l-am împărţit cu alţii.