Saturday, June 22, 2013

Cutia tuturor posibilităților

Când m-am trezit
am ridicat încet capacul
– tocit de nenumăratele degete
care l-au atins înaintea mea –
și m-am uitat cu băgare de seamă
în cutia tuturor posibilităților.
Care, spre mirarea mea, nu,
nu era doldora de opțiuni.
Pur și simplu în ea stăteau,
aruncate de-a valma
sau puse meticulor pe rafturi
pe categorii,
toate alegerile
făcute deja
de-a lungul istoriei.

Mi-am frecat bărbia,
am ridicat din sprâncene,
am făcut calcule și previziuni
– ca orice om cu scaun la cap –
și-ntr-un final
am ales...

Nici n-am știut ce m-a lovit,
fix în creștetul
ființei mele.
Până și lumea
a-nceput să tremure
în jurul meu, de parcă lucrurile
s-au reașezat
într-o matcă complet nouă
... aproape la fel
ca cea dinainte.

Am frecat bine,
ca la un oarecare cucui,
și am ridicat din nou capacul.
Am ales,
de data asta,
Cu mâna stângă.
Să schimb norocul, pare-se.
Dar cum eu sunt dreptaci din fire
noua alegere
mi-a și scăpat
printre degete.

- Acu-i acu!,
mi-am zis.
De data asta
m-am legat la ochi
și am vârât mâna curajos,
decis să apuc
orice prind mai întâ!
Din nou,
mai făcuse cineva, cândva,
acest pas în gol.
Se mai aruncase cineva
de pe blocul acesta
care se înalță cu un ritm ciudat de-ncet,
de un nivel/an.

Acum am obosit și e târziu,
privirea mi s-a cam împăienjenit,
și parcă m-aș opri...
Dar cu alegerile
nu merge așa!
Capacul cutiei tuturor posibilităților
s-a deschis acum singur,
cu un sunet gol!

S-au terminat alegerile!, am oftat ușurat.
Acum pot să-mi aduc
propria contribuție, în istorie,
la lungul șir
al încercărilor asidue
(dar fără prea mari rezultate)
de a da tuturor lucrurilor
un sens.

Sunday, May 19, 2013

O geantă încăpătoare

Când ne-am întâlnit,
căram fiecare
câte o geantă încăpătoare,
în care țineam diverse lucruri:
mărunțișuri mai mari sau mai mici,
adunate în ani și ani
de căutări,
fără să știm
prea bine
la ce ne folosesc.

Ele însă aveau, fiecare,
o întrebuințare foarte precisă,
după cum bine vezi.

Bunăoară,
imediat ce scoteam câte unul
Îi și găseam, împreună,
un rost.

Cu unele, de exemplu,
ne-am jucat și am râs.
Altele ne-au înduioșat
până la lacrimi.
Dar cele cărora le-am încurcat menirea
ne-au crestat carnea
până la suflet.
Ca atunci când te tai
într-o coală de hârtie
și afli abia mai încolo,
cu o usturime adâncă.

La un moment dat
– când era deja prea târziu, însă –
am înțeles, cu stupoare,
că aproape orice obiect
aruncat în gențile noastre
devine ca un cuțit
cu două tăișuri
ce trebuie manevrat
cu mare atenție.

Păcat că,
fără să ne dăm seama,
într-o zi ne-am aruncat
în gențile noastre,
cu un uimitor curaj,
și inimile.
Locul lor, vezi bine,
nu era acolo.


Monday, January 7, 2013

Rămășițe

Precum o veche casetă audio,
Tot ce e nou
eu trec peste ce e vechi.
Iar uneori, seara,
în liniște,
când mă așez
și ascult cu urechea ciulită,
la difuzorul din piept,
(care are o uimitoare acuratețe hi-fi,
dacă știi cum să-l setezi)
disting cu mare dificultate,
dar de-a dreptul uimit,
dedesubtul lucrurilor abia înregistrate,
rămășițe din viața unui alt om.