am ridicat încet capacul
– tocit de nenumăratele degete
care l-au atins înaintea mea –
și m-am uitat cu băgare de seamă
în cutia tuturor posibilităților.
Care, spre mirarea mea, nu,
nu era doldora de opțiuni.
Pur și simplu în ea stăteau,
aruncate de-a valma
sau puse meticulor pe rafturi
pe categorii,
toate alegerile
făcute deja
de-a lungul istoriei.
Mi-am frecat bărbia,
am ridicat din sprâncene,
am făcut calcule și previziuni
– ca orice om cu scaun la cap –
și-ntr-un final
am ales...
Nici n-am știut ce m-a lovit,
fix în creștetul
ființei mele.
Până și lumea
a-nceput să tremure
în jurul meu, de parcă lucrurile
s-au reașezat
într-o matcă complet nouă
... aproape la fel
ca cea dinainte.
Am frecat bine,
ca la un oarecare cucui,
și am ridicat din nou capacul.
Am ales,
de data asta,
Cu mâna stângă.
Să schimb norocul, pare-se.
Dar cum eu sunt dreptaci din fire
noua alegere
mi-a și scăpat
printre degete.
- Acu-i acu!,
mi-am zis.
De data asta
m-am legat la ochi
și am vârât mâna curajos,
decis să apuc
orice prind mai întâ!
Din nou,
mai făcuse cineva, cândva,
acest pas în gol.
Se mai aruncase cineva
de pe blocul acesta
care se înalță cu un ritm ciudat de-ncet,
de un nivel/an.
Acum am obosit și e târziu,
privirea mi s-a cam împăienjenit,
și parcă m-aș opri...
Dar cu alegerile
nu merge așa!
Capacul cutiei tuturor posibilităților
s-a deschis acum singur,
cu un sunet gol!
S-au terminat alegerile!, am oftat ușurat.
Acum pot să-mi aduc
propria contribuție, în istorie,
la lungul șir
al încercărilor asidue
(dar fără prea mari rezultate)
de a da tuturor lucrurilor
un sens.
