Haine

Când se lasă seara, hainele mele
Pe care uneori le port direct peste suflet,
Se strecoară afară din dulap
Și se combină cum pot mai bine
-- unele după culori, altele după stare.
Se hotărăsc greu între ele
Care să-și facă curaj să iasă-n față.
Se gândesc că eu sunt cam pretențios.
Apoi, mă pomenesc dintr-odată strigat:
- Să mergem! zic ele, cu energie,
Zâmbind dintr-un guler.
- E timpul perfect pentru un ultim zbor,
Pentru aer curat
Sau măcar pentru străzile necirculate.

Eu nu prea am timp de jocurile lor,
Așa că la-nceput nici nu le bag în seamă.
Mă gândesc că o să treacă și seara asta.

Hainele,
Pe care uneori le port direct peste suflet,
Sunt un pic încurcate la-nceput.
Așa că se-apucă să-mi facă un ceai
sau o ciocolată caldă.
Cotrobăie prin cutii
După culori, gume, foi, jucării,
Destrămându-se de râs.
Mai dau și peste câte o amintire
Și atunci se face liniște. Șușotesc
între ele, dând din mâneci nemulțumite.

Eu -- care în tot timpul ăsta stau și le privesc --
Sunt prea obosit pentru un ultim zbor, pentru aer curat,
Iar de străzi necirculate încă mi-e teamă.
De-aia zic: du-te tu, suflete, cu ele. Ia-o înainte.
Poate vă prind și eu din urmă
Mai încolo.