Showing posts with label zambet. Show all posts
Showing posts with label zambet. Show all posts

Tuesday, February 7, 2012

Siguranțe


Nu știu ce fac, că mi se tot ard siguranțele.
Ori, de ce se ia lumina?
Mă gândesc că poate le-am pus invers.
Da, siguranțele, poate le-am schimbat locul.
Știi cum: siguranța că totul e bine
Se află în locul siguranței că nimic nu contează.
Mă rog.
Sau poate le-am conectat din greșeală la suflet
Și când am eu o zi mai proastă
se întunecă și în casă.
Ca să nu-ți mai zic cum filează lampa seara,
Nu pot să fac aproape nimic.
În ultima vreme însă mă tot uit pe geam
Fiindcă am început să bănuiesc cu stupoare
Că și soarele are siguranțele lui și, cumva,
Eu reușesc să ajung câteodată și la ele.
Mă liniștește totuși că tu, cu zâmbetul tău electrizant,
Funcționezi pe bază de cu totul altceva.


Saturday, November 19, 2011

Timpul stă în fotografii


Gerti și Eugen Gerbert, într-una din cele câteva mii de fotografii

El poartă ochelari și e brunet, fruntea adusă ușor în față. Își șterge un zâmbet. Ea merge alături. Are cizme maronii până la genunchi și o eșarfă albă, ochi negri și părul lung. Incă nu se țin de mână. Ea râde ușor, așezându-și mai bine eșarfa, fără să îi schimbe însă deloc poziția. Are doar nevoie de un gest care să îi confirme că totul e în ordine.

Trec de mine și în față e pustiu pe o bucată bună de drum. Pe marginea străzii stau niște flori înfipte în două vaze în jurul unei tăblițe de marmură pe care stă lipită o fotografie color. Din ea zâmbesc două tinere. Florile sunt recente. Candelele sunt stinse. Sub fotografie scrie: Cristina Simona, 1986-2009.

Cineva încă nu a uitat. Cineva va uita.

Străzile sunt reci. Am fost să văd câteva filme din cadrul unui festival ce rulează la Cinema Scala. Una dintre proiecții se numea "The Photographer's Wife", despre un german pasionat de fotografie, care și-a umplut timpul și casa cu fotografii cu soția lui blondă, durdulie și cu sâni frumoși.

Sunt fotografii cu ea îmbrăcată, în lenjerie sau goală, pe pietre, în apă, în pădure, în baie, în pat, în rochie roșie, în halat, pe tocuri, desculță, serioasă, tristă, tânără, bătrână. Sunt mii de poze făcute în 40 de ani de căsnicie. El a murit. Ea are acum peste 70 de ani și o casă ticsită cu poze cu ea însăși făcute de un om care a dispărut pentru totdeauna. Se întreabă când a zburat tot acel timp și cum a înghițit, clipă cu clipă, fiecare moment pe care l-au trăit amândoi, fiecare vară, fiecare călătorie, fiecare poză.

Se uită pe fereastră, iar în stația de tramvai de dedesubt așteaptă o femeie în roșu. Ea crede că orice femeie în roșu e ușor de remarcat. Așa că desface șifonierul mare și plin ochi și arată câteva rochii de-ale ei. "Incă le am". Scoate una și o îmbracă și pozează în fața camerei regizorului exact ca în fața aparatului foto al bărbatului ei, cu o mână pe șold și a doua negăsindu-și un loc clar. Un picior în fața celuilalt. Probează un zâmbet.

Sunday, October 30, 2011

Enciclopedie

Nu prea înțeleg ce spune
Zâmbetul tău
Când ia toate aceste forme
Mai ușor sau mai greu de descifrat.

Ca să fie înțeles corect
Ar trebui să aibă atașată tot timpul
O enciclopedie groasă,
Ilustrată frumos și actualizată constant,
Plină de explicații, și definiții, și note de subsol
Pentru fiecare încrețitură a buzelor
Pentru fiecare cută de pe obraji
Pentru fiecare cuvânt nenăscut
Si, mai ales, pentru fiecare zâmbet care,
De fapt, nu este zâmbet.

Monday, October 17, 2011

Neschimbat

Când mă uit la tine
Și ești neatentă,
Ajung să mă întreb
Cum erai când erai mică...

Îmi fac tot felul de scenarii.
Mă gândesc, de exemplu,
La cum ai început, la un moment dat, să mergi
Și cât de mici erau tălpile tale.

Sau mă gândesc la vocea ta de atunci;
La ochii care văzuseră atât de puține lucruri
La buzele care încă știau
Să se arcuiască într-un zâmbet complet.

Mă gândesc cum, încet-încet, în tine,
Ca într-o cutiuță cu capacul întredeschis,
Au început să se furișeze
Primele întrebări,
Primele frici,
Primele bătăi de inimă grăbite.

Și mă-ntreb cum ești când plângi
Și cum ești când alergi,
Într-o cămașă de noapte scurtă,
Prin vise, întoarsă pe-o parte.

Mă-ntreb ce drumuri
Începute demult, în joacă,
Te-au purtat spre acest aici și acum

Unde eu sunt, ca și tine,
- dacă te-ai uita mai atentă -
Aproape neschimbat.

Wednesday, August 10, 2011

Construindu-te

Stau și mă întreb
Cât oi fi umblat și ce cărămizi ai cărat
– neglijându-ți fără milă oja roșie
Atent aplicată mai ales pe degetele mici –
Până când ai reușit să te construiești
Cu totul
Bucățică cu bucățică,
Zâmbet cu zâmbet,
Mister cu mister.
Ca într-un final
Să te găsesc eu în această formă finisată
Și să mă bucur de fiecare amănunt
Ca de ceva absolut evident.
Ca de un zbor de aripi
Fără să văd căderile din spatele zborului,
Tristețile din spatele zâmbetului,
Neliniștile din spatele misterului.
Nu e așa că e aproape nedrept de frumos?

Thursday, November 13, 2008

Flori de tei

Mi-am adus aminte de seara când ai cules tu flori de tei
Şi, zâmbind, mi-ai dat şi mie să miros.

Sunday, May 11, 2008

Căutare

Astăzi am desenat
un zâmbet
pe un rest de foaie
şi m-am plimbat cu el în mână
pe străzi,
căutând pe cineva
pe a cărei faţă
să se potrivească.
Străzile erau pavate şi lungi,
casele păreau pustii.
Oamenii treceau
fără să mă vadă.
La un moment dat,
chiar a început să plouă
şi m-am trezit alergând, departe.
Mirosea a ud,
iar împrejur nu mai era nimeni.
Am luat-o uşor pe alte străduţe
cu alte case
şi alte poveşti.
Un şotron se topea
sub stropii călduţi.
Apoi, mult mai târziu,
când am ajuns acasă
şi mi-ai deschis ușa,
mi-am dat seama că zâmbetul
ţi se potrivea
chiar ţie.