Showing posts with label strazi. Show all posts
Showing posts with label strazi. Show all posts

Sunday, May 11, 2008

Căutare

Astăzi am desenat
un zâmbet
pe un rest de foaie
şi m-am plimbat cu el în mână
pe străzi,
căutând pe cineva
pe a cărei faţă
să se potrivească.
Străzile erau pavate şi lungi,
casele păreau pustii.
Oamenii treceau
fără să mă vadă.
La un moment dat,
chiar a început să plouă
şi m-am trezit alergând, departe.
Mirosea a ud,
iar împrejur nu mai era nimeni.
Am luat-o uşor pe alte străduţe
cu alte case
şi alte poveşti.
Un şotron se topea
sub stropii călduţi.
Apoi, mult mai târziu,
când am ajuns acasă
şi mi-ai deschis ușa,
mi-am dat seama că zâmbetul
ţi se potrivea
chiar ţie.

Monday, May 21, 2007

Fără noi

Vreau să merg pe străzi de seară
şi să-mi fie frig un pic.
Hainele-mi să fie moi
şi să mă prinzi de mâini
ca într-un joc în doi.
Ca într-un cântec despre ploi.
Ce buze moi!
Şi ce pustiu e totul
fără noi...

Thursday, January 25, 2007

O zi

O zi. Te trezeşti. Vezi. Guşti. Pleci. Dacă nu plouă, străzile sunt aproape întotdeauna aglomerate.

Străzile sunt ca un ecran de cinema. Şi pe el rulează mereu acelaşi film. O zi este, poate, cel mai trist film şi suntem mai nepăsători faţă de el decât faţă de oricare altul. Este filmul în care avem impresia că vedem mereu aceiaşi oameni care se grăbesc, aceiaşi oameni care mănâncă, aceiaşi care se împiedică, care aleargă dupa autobuz, care râd... care există. Este filmul în care suntem şi noi actori.

Azi mergeam cu autobuzul şi am fost martor la un spectacol pe care de obicei, instinctual cred, îl ignor. Am privit oamenii pe care, în mod normal, îi văd şi uit aproape instantaneu.

Un om în vârstă abia se putea urca şi da jos din autobuz; dintr-o maşină cobora o fată bandajată la ochi; o femeie plângea pe treptele unei clădiri pustii. Niște studenţi vorbeau despre "cum să facă ceva fun"; un bebeluș învăţa, într-un părculeţ, să meargă; doi surdo-muţi vorbeau prin semne şi râdeau. Am fost foarte tăcut câteva ore, amintindu-mi "filmuleţul". pentru ca mă gândeam la această discrepanță între poveștile lor. Mă gândeam la suferințele unora. Dar apoi am dat peste vorbele lui Jim Rhon, care mi-au plăcut foarte mult: "Unii spun că viaţa e o dramă, însă eu cred că viaţa e unică...".