Showing posts with label ceata. Show all posts
Showing posts with label ceata. Show all posts

Saturday, November 19, 2011

Timpul stă în fotografii


Gerti și Eugen Gerbert, într-una din cele câteva mii de fotografii

El poartă ochelari și e brunet, fruntea adusă ușor în față. Își șterge un zâmbet. Ea merge alături. Are cizme maronii până la genunchi și o eșarfă albă, ochi negri și părul lung. Incă nu se țin de mână. Ea râde ușor, așezându-și mai bine eșarfa, fără să îi schimbe însă deloc poziția. Are doar nevoie de un gest care să îi confirme că totul e în ordine.

Trec de mine și în față e pustiu pe o bucată bună de drum. Pe marginea străzii stau niște flori înfipte în două vaze în jurul unei tăblițe de marmură pe care stă lipită o fotografie color. Din ea zâmbesc două tinere. Florile sunt recente. Candelele sunt stinse. Sub fotografie scrie: Cristina Simona, 1986-2009.

Cineva încă nu a uitat. Cineva va uita.

Străzile sunt reci. Am fost să văd câteva filme din cadrul unui festival ce rulează la Cinema Scala. Una dintre proiecții se numea "The Photographer's Wife", despre un german pasionat de fotografie, care și-a umplut timpul și casa cu fotografii cu soția lui blondă, durdulie și cu sâni frumoși.

Sunt fotografii cu ea îmbrăcată, în lenjerie sau goală, pe pietre, în apă, în pădure, în baie, în pat, în rochie roșie, în halat, pe tocuri, desculță, serioasă, tristă, tânără, bătrână. Sunt mii de poze făcute în 40 de ani de căsnicie. El a murit. Ea are acum peste 70 de ani și o casă ticsită cu poze cu ea însăși făcute de un om care a dispărut pentru totdeauna. Se întreabă când a zburat tot acel timp și cum a înghițit, clipă cu clipă, fiecare moment pe care l-au trăit amândoi, fiecare vară, fiecare călătorie, fiecare poză.

Se uită pe fereastră, iar în stația de tramvai de dedesubt așteaptă o femeie în roșu. Ea crede că orice femeie în roșu e ușor de remarcat. Așa că desface șifonierul mare și plin ochi și arată câteva rochii de-ale ei. "Incă le am". Scoate una și o îmbracă și pozează în fața camerei regizorului exact ca în fața aparatului foto al bărbatului ei, cu o mână pe șold și a doua negăsindu-și un loc clar. Un picior în fața celuilalt. Probează un zâmbet.

Friday, December 5, 2008

Începutul din noi

Îţi aminteşti cum era totul la început?
Când nu aveam colțuri
şi ne dăruiam unul altuia turtă dulce,
iar vorbele colorate se năşteau
unele dintr-altele la nesfârşit?
Toate jocurile astea
ne-au dus însă din ce în ce mai departe.
Până într-o zi,
Când ne-am dat seama
că aproape uitasem începutul.
Locul de unde pornisem
se pierduse departe, în spate,
printre platani şi arţari bătrâni,
iar ceaţa se lăsase încet,
acoperind totul.
Ne-am uitat un pic înapoi şi împrejur.
Ne-am uitat unul la altul.
Apoi, eu te-am luat de mână
şi am pornit mai departe.
Începutul e în noi şi acolo va rămâne mereu.