Showing posts with label inceput. Show all posts
Showing posts with label inceput. Show all posts

Saturday, November 12, 2011

Putere

Încep să cred că sunt mai puternic
Decât Dumnezeu.
El spunea să fie așa și pe dincolo
Și era.
Spunea, de exemplu, să fie lumină
Spunea să fie început
Spunea să fie ordine
Și era.

În schimb, eu nu trebuie decât
Să mă gândesc
La diverse lucruri
Că deja și încep să apară.
Lucruri cum ar fi
Întunericul,
Frica,
Îndoiala,
Devin imediat cât se poate de adevărate.
Apoi trebuie tot eu
Să găsesc o soluție să
Repar toate aceste fisuri.
Măcar de-ar funcționa din nou
Dacă doar m-aș gândi - cum spun unii.

Mă mulțumesc însă cu faptul
Că nici opera mea, nici a Lui
Nu sunt perfecte.
Ia te uită afară, pe geam:
Cât haos
Cât întuneric
Și cât sfârșit.

Friday, August 13, 2010

O scurtă călătorie

Tu ai observat că timpul
niciodată nu merge singur?
Ne ia şi pe noi cu el
într-o călătorie,
mai lungă la-nceput,
apoi din ce în ce mai scurtă
şi mai uşor de înţeles.

Tuesday, November 10, 2009

Bicicleta galbenă

Nu mai ştiu cum a început totul,
ştiu doar cum s-a sfârşit.
Îmi amintesc şi acum
cuvintele tale, care păreau fără sens
şi ideile mele, care fugeau în toate părţile.

Nu ştiu cum a început totul,
dar cred că ştiu cum am început noi doi.
S-a întâmplat demult, aşa cred,
atunci când nisipul s-a mişcat prima dată sub apasarea ta,
iar bucăţile de scoici sparte te-au înţepat uşor.
Atunci când eu m-am suit pe bicicleta galbenă
şi am plecat, după o ploaie, să mă plimb.

Sau poate şi mai demult.
Când tu ai căzut şi ai plâns,
şi când eu mă piteam pe sub masa verde din bucătărie.
Când eu voiam să fugim prin zăpadă,
pe sub luminile galbene ale stâlpilor
şi când tu culegeai castane de pe străzi.
Totul s-a petrecut în timpuri diferite,
dar asta e mai puţin important,
pentru că timpul e relativ, nu-i aşa?
Nu-i aşa că înţelegi?

Of, nu ştiu... Nu ştiu cum a început totul.
Bicicleta mea, în schimb, a început să ruginească.

Friday, December 5, 2008

Începutul din noi

Îţi aminteşti cum era totul la început?
Când nu aveam colțuri
şi ne dăruiam unul altuia turtă dulce,
iar vorbele colorate se năşteau
unele dintr-altele la nesfârşit?
Toate jocurile astea
ne-au dus însă din ce în ce mai departe.
Până într-o zi,
Când ne-am dat seama
că aproape uitasem începutul.
Locul de unde pornisem
se pierduse departe, în spate,
printre platani şi arţari bătrâni,
iar ceaţa se lăsase încet,
acoperind totul.
Ne-am uitat un pic înapoi şi împrejur.
Ne-am uitat unul la altul.
Apoi, eu te-am luat de mână
şi am pornit mai departe.
Începutul e în noi şi acolo va rămâne mereu.