Showing posts with label poezii. Show all posts
Showing posts with label poezii. Show all posts

Thursday, July 1, 2010

Faţă în faţă

- Uneori mă priveşti din oglindă fără un scop anume.
Te strâmbi sau zâmbeşti, îţi încreţeşti uşor sau adânc ridurile:
sunt toate la locul lor; ba din când în când mai apare câte unul
în funcţie şi de starea
vremii interioare.

Din oglindă mă priveşti fix în ochi.
Se întâmplă dimineaţa sau seara, uneori chiar
târziu în noapte. Nesomnul nu face bine, desigur,
aşa că ar fi bine să reconsideri acest program
nesănătos. Mă rog...

Oricum, când mă priveşti din oglindă
o faci cam în acelaşi fel, repetitiv cumva:
eşti fericit, dezamăgit, obosit, ca nou, îţi faci curaj, te pregăteşti să sari.
Uneori nici măcar nu mă vezi.
Dar ignoranţa e reciprocă, ştii bine.

- Când te privesc din oglindă, ştiu că părţi din tine au murit deja.
Nu, nu e vorba de aliajul dinafară, eu vorbesc despre amalgamul interior.
Aşa că ar fi bine să ai grijă
la efectul diferitelor substanţe corozive
cum e fluxul gândurilor.

Thursday, June 10, 2010

Pe drum

Când ne-am pierdut, tu erai deja departe
şi nu te mai puteam prinde de mână.
Nu ştiam ce să spun, aşa că am tăcut o vreme.
Oricum nu te uitai la mine: rămăseseşi undeva, în urmă,
– sau poate o luaseşi înainte? –
şi părea că încerci să găseşti ceva ce pierduseşi pe drum.

După aceea, mi-am pierdut şi eu, în fiecare zi, câte un lucru:
ba un cuvânt rupt, ba vreo bucată de suflet. Oamenii
călcau peste ele, iar uneori li se lipeau de tălpi
şi încercau să se şteargă de câte o bordură.

Dar ce contează, mi-am zis. Oricum cei de la primărie
vor veni şi vor face curat. Mâine,
nimeni nu va mai găsi nimic.
Şi poate că e mai bine aşa.

Sunday, February 21, 2010

Prima staţie

Nu ştiu cum au trecut ultimele luni...
Multe zile au semănat împrejur doar întrebări;
multe au semănat răspunsuri ciudate.
Unele dintre ele au semănat cu cele pe care le credeam
uitate de tot şi lăsate undeva, în spate, pe drum.
Altele mi-au părut reci,
precum obrajii tăi atunci când e aproape iarnă.

Nu ştiu de ce-ţi spun toate acestea...
Nici măcar nu te cunosc. Totuşi,
tu îmi zâmbeşti şi te faci că înţelegi.
Desenezi din picior un ritm, de pe scaunul de vizavi,
şi te pregăteşti să cobori la prima staţie.