Friday, June 26, 2009

Minunata banalitate

Un alt tren taie acum câmpul şi dealurile. Dacă cerul ar fi o oglindă, şi cerul ar fi tăiat de şinele perfect paralele. E aproape seară. După cum spuneam, cu un alt tren merg acum, spre un alt loc. Toate locurile din vagon sunt ocupate -- numai figuri străine. Am observat că atunci când merg cu trenul mi se întâmplă (mai degrabă din instinct decât conştient) să caut cu privirea persoanele aparent simpatice, care îmi stârnesc prin ceva atenţia. Nu ştiu sigur prin ce: gesturi, haine, frumuseţe fizică. Iar apoi, de-a lungul călătoriei, pe ei îi privesc mai des. Aş putea spune chiar că îi analizez.

Acum tocmai se schimbă macazul, iar zdruncinăturile uşoare sunt însoţite de un zgomot surd sacadat, estompat de geamurile securizate ale vagonului. Soarele abia mai ajunge pe vârfurile copacilor, ce rămân cu viteză în urmă. E acea parte a zilei când păsările fac ultimele zboruri, iar atmosfera începe să se umezească.

Departe, însă, câmpul încă e luminat de razele soarelui. E pustiu şi acoperit cu o perie deasă de grâu treierat, iar din când în când câte un copac rupe monotonia. În rest, nimic special. Un câmp pe care îl văd pentru prima dată şi care e absolut banal.

Dilatând temporalitatea şi mai mult, m-aş putea totuşi opri asupra celor câteva case adunate mănunchi, cam la 300 de metri de calea ferată, ale căror jaluzele trase dau impresia de linişte. Oare cum e înăuntru?

De pe singura stradă asfaltată din apropierea lor, care duce spre şosea, tocmai iese un om pe o bicicletă. După formă, pare să fie veche. Nu se grăbeşte deloc. De fapt, unde s-ar putea grăbi? Doar trenul se grăbeşte să ne ducă pe noi, dintr-un loc într-altul. Este singurul care aduce o mică schimbare în acest loc, în această seară. Poate şi mâine. Toate par să aibă, totuşi, un rol. Imaginea câmpului, a caselor şi a biciclistului mă face să mă întreb: cum pot trăi în fiecare zi fără să văd acest loc? Şi alte 10.000, mult mai frumoase, unde, culmea, timpul trece la fel ca în oraşul în care stau eu. Cum de mă mulţumesc să văd cum soarele apune doar în colţul meu de lume? Ce se întâmplă ÎN şi CU toate locurile în care nu mă pot afla? Şi, mai ales, cine face alegerile astea: „aici” sau „acolo”?

Thursday, April 16, 2009

Eu faţă de lumea ta

Lumea ta e o crustă, ştiu.
Eu însumi m-am lovit de ea
şi m-am zgâriat.
Lumea ta e o idee peste care a crescut o crustă,
iar eu am încercat să o fac să dispară,
considerând că nu există, de fapt.
Lumea ta e formată din culoare, din soare şi flori
amestecate într-un sens aparte, creat special de tine.
Lumea ta eşti tu,
înmulţită cu tot ceea ce cunoşti şi cu ceea ce te sperie.
Dar toate acestea au fost acoperite.
Lumea ta e o crustă, ştiu.
Pe jos zac globuri sparte
şi dorinţe crescute imperfect.
Dar eu le-am acceptat aşa cum sunt
şi am călcat cu grijă printre ele.
Am strâns cioburile, am cules dorinţele
şi pe acestea din urmă le-am pus într-o vază, la soare.
Lumea ta e o crustă, ştiu,
chiar eu m-am lovit de ea,
dar o să chem ploaia şi soarele şi o să-ţi desenez,
iar într-o zi poate vei ieşi.

Wednesday, February 11, 2009

Încercare

Aş căuta să înţeleg, dar sunt prea obosit.
Unde te-aş putea găsi, ca să-mi spui o poveste?

Tuesday, January 27, 2009

Lumea

Ce ai face într-o lume
în care nimeni nu te-ar auzi?
Ce ai face într-o lume
în care nimeni nu te-ar simţi?
... în care nimeni nu te-ar vedea...
Străzile goale, oamenii străini,
mâinile atinse în mers, firidele false,
şi peste toate, vorbe fără sens,
pierdute în aerul de deasupra tuturor.

Ce ai face într-o lume goală sau într-una rotundă?
Ce ai face într-o lume limitată de margini ascuţite?

Eu am mers mult şi departe
şi am ars trecutul, am distrus podurile şi m-am recreat.
Acum trăiesc într-o lume care mă aude,
mă simte, şi mă vede cu totul.
Dar la ce bun, dacă tu nu mă mai recunoşti?

Sunday, January 11, 2009

Ştiu

Mi s-a despicat piatra din frunte,
iar dintre tâmple a început să curgă
un râu cu două sensuri
- înspre afară şi înspre înăuntru.
Soarele s-a schimbat şi piatra şi tu...
Puteam să modific culorile din jur
şi să mă joc aproape cu orice idei.

Însă râul a curs mai departe
şi s-a pierdut în alte ape.
Şi alte râuri au pornit spre mine,
într-o vâltoare nebună.
În apa lor îmi vedeam chipul speriat
de lucrurile înţelese,
de lucrurile rele şi de cele bune,
de mine şi de tine,
de tot ceea ce a fost cândva,
când nu existau pietre şi ape, nici măcar eu.
Iar acum eu nu pot opri această curgere.
Numai tu poţi, spunând cuvintele potrivite.
Exact ca la început, îţi aminteşti?

Wednesday, December 24, 2008

Carneţelul cu spirală

Am găsit de curând un carneţel mai vechi, cu spirală şi foi dictando, pe care obişnuiam să îl port cu mine peste tot. Era pentru cazurile în care îmi venea o idee valoroasă, de moment, şi pentru atunci când îmi aduceam aminte de ceva şi nu trebuia să uit. E foarte frustrant când nu îmi notez câte ceva - cu gândul că voi ţine minte -, iar peste câteva clipe îmi dau seama că am uitat complet.  Asta pentru că mintea umană funcţionează în flaşuri rapide.

Fluxul gândurilor este foarte rapid, iar memoria temporară nu poate stoca pentru mult timp informaţii complexe - cum sunt observaţiile care ţin mai degrabă de limbaj (aşa-zisele gânduri vorbite), decât de imagini. Am încercat să folosesc telefonul, dar nu are niciun farmec să mă apuc să butonez. Deci soluția ar fi un carnețel care să încapă în buzunar. Şi nu contează neapărat să îţi notezi mereu idei valoroase, geniale. Trebuie să notezi orice îţi atrage atenţia - deşi mai târziu, când te vei întoarce asupra lor, s-ar putea să ţi se pare fără valoare.

Însă micul meu proiect a dat greş (cel puţin deocamdată), pentru că nu am reuşit să învăţ să scot frecvent carneţelul, să mă opresc din mers imediat ce mă loveşte inspiraţia şi să notez. Totuşi, cred că este o metodă foarte productivă de a nu pierde idei şi informaţii bune :-). Curând îl voi înlocui cu unul nou şi voi reîncepe proiectul. Şi dacă din nou voi da greş, voi reîncepe din nou. Până când îmi va ieşi.

O observaţie  importantă este faptul că, deşi acum nu îmi mai sunt de prea mare folos notiţele de mai jos, îmi amintesc foarte bine de momentele când mi-am notat aceste cuvinte. Îmi amintesc ce parte a zilei era, cum era vremea, unde mă duceam şi cam cum s-au format acele gânduri. Ceea ce poate fi foarte util atunci când scrii.

Iată câteva dintre notiţele pe care le-am scris în carneţelul cu spirală (unele pot părea destul de puerile):

- "Păstrăm în noi o ură adâncă, pentru care adesea nu găsim explicaţie şi care, amânând să ne-o exteriorizăm, la un moment dat răbufneşte şi mai puternic".
[tocmai trecusem pe lângă nişte oameni care se certau exagerat de tare]

- "Maturitatea este atunci când renunţi la a-ţi mai dori ca toţi să semene cu tine, să creadă ceea ce crezi tu şi, mai ales, să te poată înţelege".
[când aşteptam pe o bancă, în Cişmigiu]

- "Orice poveste frumoasă începe cu un cuvânt potrivit. Sau cu o sumă de cuvinte alese atent, stângaci sau pur şi simplu întâmplător. Aşa cum întâmplător e aproape totul.
O poveste frumoasă începe cu oameni [...]"
[dedicaţie pe o carte, scrisă în timp ce aşteptam pe cineva într-un restaurant]
- "I'm drying tears on wounded faces, and drawing smiles upon them.
Souls fallen from crowded places into such distant spaces.
I'm seeking for time, seeking for hours,
I'm always trying to climb upon this same old wall, and I fall.
Then I climb back again and again,
Until you come and stop me with your lovely hands.
I'm seeking for time, seeking for hours,
But time is still flying away...".
[locaţia unde trebuia să merg pentru a lua un interviu]


 

Friday, December 5, 2008

Începutul din noi

Îţi aminteşti cum era totul la început?
Când nu aveam colțuri
şi ne dăruiam unul altuia turtă dulce,
iar vorbele colorate se năşteau
unele dintr-altele la nesfârşit?
Toate jocurile astea
ne-au dus însă din ce în ce mai departe.
Până într-o zi,
Când ne-am dat seama
că aproape uitasem începutul.
Locul de unde pornisem
se pierduse departe, în spate,
printre platani şi arţari bătrâni,
iar ceaţa se lăsase încet,
acoperind totul.
Ne-am uitat un pic înapoi şi împrejur.
Ne-am uitat unul la altul.
Apoi, eu te-am luat de mână
şi am pornit mai departe.
Începutul e în noi şi acolo va rămâne mereu.