Showing posts with label trecut. Show all posts
Showing posts with label trecut. Show all posts

Monday, November 28, 2011

O dimineață plictisitoare


Azi va purta sacoul și fusta crem, bluza gri, ceasul metalic subțire, pantofii cu toc – poate prea înalţi pentru o ocazie de acest gen.

Deși doar face introducerile, în această dimineață ea va străluci, ea va fi cea care va atrage privirile. Iar unele priviri vor zăbovi asupra picioarelor ei drepte, asupra gâtului, asupra liniei rotunjite a feței. Altele se vor opri asupra părului, pe care îi place să-l aibă îndreptat, asupra genelor încărcate, asupra mainilor si degetelor, asupra perlelor de la gât.

Își aranjează sacoul, apoi firul de la microfon, apoi își dă părul peste umăr. Zâmbește sălii, dar nu poate masca felul în care colțurile buzelor îi alunecă neintenționat înspre ceea ce pare a fi cel mai sincer semn de plictiseală.

Când coboară de pe scenă, ia loc lângă acest bărbat, venit din străinătate într-un internship. E singurul care i-a atras atenția în mod special, deși ar spune că nu e tocmai genul ei. Se gândește totuși cum ar fi dacă într-o zi ar invita-o în cafeneaua de la parterul clădirii de birouri unde lucrează. Apoi poate că ar invita-o la un restaurant. Ar conduce-o acasă și poate că ea l-ar invita înăuntru, în apartamentul în care s-a mutat acum câteva luni, după ce a fost promovată și în care se simte singură seara. Cu toate că și aici a apărut igrasie pe tavanul de la baie.

Acum, când e atât de aproape de el, se gândește că sunt mâinile lui albe cele care ar putea ține copiii pe care ea îi va naște – știe de mult că își dorește o fată și un băiat – și e tenul lui deschis cel pe care l-ar vedea în zilele negre, sau când vor sta la masă doar ei, când vor merge la supermarket, când se vor plictisi în weekenduri și când vor alege împreună vacanţe, culoarea camerelor, maşina. Ori poate că nu asta va fi ordinea exactă.

Acum urcă din nou pe scenă, își dă părul peste umăr cu un gest, și le mulțumește tuturor pentru că au suportat o dimineață plictisitoare.

Tuesday, January 27, 2009

Lumea

Ce ai face într-o lume
în care nimeni nu te-ar auzi?
Ce ai face într-o lume
în care nimeni nu te-ar simţi?
... în care nimeni nu te-ar vedea...
Străzile goale, oamenii străini,
mâinile atinse în mers, firidele false,
şi peste toate, vorbe fără sens,
pierdute în aerul de deasupra tuturor.

Ce ai face într-o lume goală sau într-una rotundă?
Ce ai face într-o lume limitată de margini ascuţite?

Eu am mers mult şi departe
şi am ars trecutul, am distrus podurile şi m-am recreat.
Acum trăiesc într-o lume care mă aude,
mă simte, şi mă vede cu totul.
Dar la ce bun, dacă tu nu mă mai recunoşti?