Ştiu

Mi s-a despicat piatra din frunte,
iar dintre tâmple a început să curgă
un râu cu două sensuri
- înspre afară şi înspre înăuntru.
Soarele s-a schimbat şi piatra şi tu...
Puteam să modific culorile din jur
şi să mă joc aproape cu orice idei.

Însă râul a curs mai departe
şi s-a pierdut în alte ape.
Şi alte râuri au pornit spre mine,
într-o vâltoare nebună.
În apa lor îmi vedeam chipul speriat
de lucrurile înţelese,
de lucrurile rele şi de cele bune,
de mine şi de tine,
de tot ceea ce a fost cândva,
când nu existau pietre şi ape, nici măcar eu.
Iar acum eu nu pot opri această curgere.
Numai tu poţi, spunând cuvintele potrivite.
Exact ca la început, îţi aminteşti?