Monday, November 3, 2008

Furtuna

Îţi aminteşti cum sunt verile?
Cum soarele acoperă lumea
şi cum se amestecă totul
în căldura apăsătoare?
Cum se aud strigătele copiilor
care se joacă afară
în ultimele spasme ale zilei?
Îţi aminteşti de vacanţele de vară din şcoală,
când toate zilele erau la fel,
iar şirul lor părea interminabil?

... îmi amintesc de ploile
cu vânt puternic,
de lupta pomilor
şi de perdeaua de picături
spărgându-se de asfalt
sau rupând frunze.
Îmi amintesc de acea patimă
cu care căldura şi răcoarea
se reîntâlnesc şi de zgomotul surd
pe care îl scot.
Au ceva din felul nostru
de a ne reîntâlni
şi de a reinventa momentele
care au murit
în timpul cât am stat despărţiţi.
Semănăm cu furtunile de vară.
Suntem atât de fericiţi că ne revedem,
atât de disperaţi,
că ne spargem cu durere
unul în celălalt
într-o linişte pe care
fiecare o înţelege altfel.
Într-o luptă pe care niciunul
Nu vrea să o câştige,
de fapt.

Thursday, June 12, 2008

Unu şi doi

1... 2.
Tu te faci că numeri,
eu că citesc cifre.
Sau e totuna?
De fapt,
1 şi 2 nu au nicio lăgătură
unul cu altul,
dacă privești pur matematic.
Fac parte din sisteme total diferite,
aşa cum şi noi doi suntem
din lumi separate.
Fiecare vine
din lumea pe care şi-a construit-o
pentru sine,
guvernată de legi ciudate
şi plină de imperfecţiuni
lipite prost.
Amândouă universurile sunt împrejmuite
de gesturi înalte
şi vorbe de complezenţă
aproape ghimpate,
care să ne apere
de potenţiali atacatori.

Însă 1 n-are nicio valoare
fără 2
sau invers,
cu toate că niciuna dintre cifre
n-ar vrea
să accepte asta.
De fapt, ambele ar vrea
să se cunoască mai bine,
să-şi propună cărţi bune una alteia,
să facă aluzii deplasate
şi poate chiar
să încerce
un sărut.

Thursday, May 22, 2008

Până la tine

Îmi aduc
destul de bine
aminte de mine.
Eram un fel de an
fără anotimpuri,
sau un fel de
mare fără valuri.
Cred că arătam
exact ca un om
pentru care
lumea a devenit
previzibilă
şi pentru care
diferenţa dintre azi şi mâine
sunt doar secundele
şi orele schimbate.
Nu mai credeam
că cineva aşa frumos ca tine
încă mai există.
Ba nu,
de fapt,
mai avem o speranţă mică,
pusă bine de tot la presat,
într-un caiet de engleză
al mamei
de când era studentă.
Am gasit
speranţa
vara trecută,
la un moment dat,
când căutam o carte bună
și fix atunci m-ai sunat tu
să ieșim
în Herăstrău.

Sunday, May 11, 2008

Căutare

Astăzi am desenat
un zâmbet
pe un rest de foaie
şi m-am plimbat cu el în mână
pe străzi,
căutând pe cineva
pe a cărei faţă
să se potrivească.
Străzile erau pavate şi lungi,
casele păreau pustii.
Oamenii treceau
fără să mă vadă.
La un moment dat,
chiar a început să plouă
şi m-am trezit alergând, departe.
Mirosea a ud,
iar împrejur nu mai era nimeni.
Am luat-o uşor pe alte străduţe
cu alte case
şi alte poveşti.
Un şotron se topea
sub stropii călduţi.
Apoi, mult mai târziu,
când am ajuns acasă
şi mi-ai deschis ușa,
mi-am dat seama că zâmbetul
ţi se potrivea
chiar ţie.

Tuesday, May 6, 2008

Arată-mi

Arată-mi
cum să mă joc.
Ia-mi mânile
şi arată-mi mişcările!
Învaţă-mă regulile.
Condu-mă cu mâinile tale,
care în două secunde
mă urcă şi mă coboară
din vârful unei stânci
până în locul obscur şi adânc
de unde pornesc
apele acestor meleaguri.
De ce aş vrea să explic lucruri?
Mi-e atât de uşor
să le iau aşa cum sunt!
De ce aş lupta,
când e atât de simplu să accept?
De ce aş spune nu,
când e atât de bine
să spun da?

Wednesday, January 23, 2008

Cazmaua

Sap. E noapte.
Afară plouă şi zgomotul sacadat al ploii
Se-aude pe streaşina veche.
Prin tavan curg şiroaie în unele locuri,
dar nu mă sperii.
Sunt doar încordat.
Îmi pare că încă sunt eu,
dar curg încet, odată cu ploaia
și mă izbesc de streaşina casei;
Mă scurg printre grinzile ude.

M-am zgâriat, am degetele umflate
și mi se văd venele mâinilior,
dar nu mai simt dureri,
nu-ţi face griji.
Nu mai simt nimic.
Decât ploaia cum cade pe pielea casei
Și tăişul firelor de iarbă
Ce răsar de sub unghiile burlanelor.

Strâng din dinţi.
Cu fiecare gând rău
prind mai multă putere.
Cu fiecare mişcare mai puţin simt.
Până la un moment dat,
Când mă voi prăbuşi, probabil, de tot.
Mă simt nebun, dar probabil nu sunt,
Pentru că nu mi-aş da seama.
Sap din ce în ce mai adânc şi mai cu putere.
Sar aşchii din pietre.
Cazmaua trozneşte... dar nu mai e mult.
- Rezistă! Rezistă!

...tu mă întrebi mirată de ce...

Îmi sap în suflet o groapă,
ca să-mi îngrop partea de lume bolnavă şi-aprope moartă.

Se face ziuă acum.

Alungă norii cu mâinile tale
şi-nchide-mă în ochiul tău dulce,
să mă refac.

Monday, January 14, 2008

În oraşul meu

Am ieşit din casă
şi m-am încălţat în grabă
cu tenişii.
Aveau şireturile nedesfăcute,
ca de obicei
şi au intrat greu.
Era aproape prânzul.
Mama întindea rufe pe sârmă
şi în curte mirosea uşor
a detergent şi a cartofi prăjiţi.
... dar eu aveam altceva în minte.
Am ieşit pe poarta verde
şi am fugit pe străzile pustii şi plouate,
cu duzi şi gutui bătrâni
şi mirosind a ud,
până m-ai prins tu de-o mână
cu mâna ta umedă,
uşor emoţionată.
M-ai privit intens,
mi-ai şoptit ceva la ureche
şi mi-am dat seama
că e timpul să mă opresc.