Tuesday, February 7, 2012

Siguranțe


Nu știu ce fac, că mi se tot ard siguranțele.
Ori, de ce se ia lumina?
Mă gândesc că poate le-am pus invers.
Da, siguranțele, poate le-am schimbat locul.
Știi cum: siguranța că totul e bine
Se află în locul siguranței că nimic nu contează.
Mă rog.
Sau poate le-am conectat din greșeală la suflet
Și când am eu o zi mai proastă
se întunecă și în casă.
Ca să nu-ți mai zic cum filează lampa seara,
Nu pot să fac aproape nimic.
În ultima vreme însă mă tot uit pe geam
Fiindcă am început să bănuiesc cu stupoare
Că și soarele are siguranțele lui și, cumva,
Eu reușesc să ajung câteodată și la ele.
Mă liniștește totuși că tu, cu zâmbetul tău electrizant,
Funcționezi pe bază de cu totul altceva.


Friday, January 6, 2012

Stenografie


Facem așa:
Tu notezi tot ce spun eu
Și eu ce spui tu.
Scriem cu sângele albastru
Al stiloului chinezesc,
Pentru că de data asta
Vreau să avem probe
Înainte să ne acuzăm
De ratarea vreunui înțeles ascuns.

Și chiar dacă am uitat
Ce zi a săptămânii era
Când ne-am cunoscut,
Ori la ce ne gândeam,
Vom fi de data asta foarte atenți
Chiar și la inflexiunile vocii,
La orice neologism
Ori silogism.
Vom fi atenți mai ales la cuvintele
Cu mai multe sensuri
Și la cele cu sens figurat
Pentru că în ele stă ascuns
Înțelesul tuturor lucrurilor.
Aiurea.

Vezi că acolo ai trecut un cuvânt greșit,
Și aici ai mâcat o literă

Ai dreptate, eu am mâncat cuvinte întregi
Asta e pentru că tu,
În timp ce vorbești,
Te tot joci cu o șuviță de păr
Și o rotești pe creion,
Dând nepăsătoare din picior,
Iar eu încerc să te impresionez
Construind meticulos soluții
Cu cheia de 12.

Tuesday, December 27, 2011

Acest teren arid

Fiindcă noi ne-am născut pe acest teren arid
Pe vremea când alții erau deja obișnuiți
Cu praful de pe lună
Și cu difuzoarele stereo,
Ne e încă destul de greu să înțelegem
Cum funcționează unele lucruri
Chiar și aici, pe pământ,
Chiar și aici, pe acest teren arid
Pe care noi îl numim acasă.

Totuși, ne încăpățânăm să mergem înainte
Trăgând după noi
Cum târâie un copil jucăriile
Legate cu ață unele de altele
(îți amintești, nu-i așa?)
Un șirag întreg de lucruri
Neterminate, nesortate ori neînțelese.

De aceea noi suferim toți
De câte ceva:
Suntem aduși de spate, de iubire,
De zâmbet, de privire în ochi.
Ne e greu să visăm
Pe acest teren arid.
Ne e greu să răspundem
La întrebarea de ce
Dar credem în din ce în ce
Mai puține lucruri,
Ceea ce, recunoaște și tu,
E aproape liniștitor.

Noi am primit acest teren arid
Direct din istorie, în calupuri fără gust,
Și-l vom da mai departe
Cam la fel cum ne-a fost dăruit
Pentru că n-am avut timp
Să-l lucrăm, să-l plantăm,
Ori să ne naștem a doua oară.
Într-un fel, a ajuns să ne placă
Acest teren arid
Care acum nu mai e doar afară,
Ci a pătruns și înăuntru,
Între coastele noastre
Din eugenie și pufuleți.


Tuesday, December 13, 2011

Ție

Nu te-aş putea altfel iubi decât cu totul,
De la vârful şuviţelor şi până acolo
Unde te gâdili chiar şi când eşti supărată.

Şi nu cred că te-aş putea iubi
Dacă n-aş iubi fiecare părticică a ta,
Care se potriveşte atât de bine între celelalte
Și creează un tot perfect.

Nu te-aş putea iubi dacă n-aş iubi
Gustul şi mirosul pielii tale
Și dacă nu mi-ar plăcea să le simt
Amestecându-se cu ale mele.

Şi nu, nu te-aş putea iubi
Dacă nu ţi-aş iubi gândurile şi visele,
Dacă n-aş iubi felul cum dormi
Și felul cum mergi, sau dacă n-aş iubi
Felul cum faci duş.

Sunt sigur că nu te-aş putea iubi
Dacă m-aş putea abţine să te sărut.

Iar dacă nu te-aş mai iubi,
Cel mai rău ar fi nu să te urăsc, ci să te uit.

Wednesday, December 7, 2011

Ea nu doarme

Există neliniște pe străzile amorțite ale Bucureștiului la această oră, când toți copiii au fost trimiși la culcare. Ea însă nu doarme. Cel puțin nu acum. Nu atât de devreme. Nu în noaptea asta. Ea nu mai e un copil.

E trecut de ora 1 și Arcul de triumf abia se vede prin ceața care plutește în valuri de stropi minusculi la luminile galbene ale stâlpilor.

Are cam 1m60, părul prins în coadă, blugi albaștri, decolorați, strânși pe picioare și pe fund și evazați, acoperindu-i pantofii cu toc.

De aceea merge încet, tacticos, un picior în fața celuilalt, atunci când se plimbă pe bordurile celor două trotuare ale bulevardului. Totuși, ea pare smulsă dintr-un cu totul alt film, cu mișcări ca de roboțel, dezechili-brându-se câteodată, dar revenindu-și repede. Pare o joacă, dar nu e.

Adesea, dinspre automobilele care gonesc pe bulevard, pe lângă ea, se aud strigăte sau fluierături sau claxoane. Însă nimeni nu opreşte.

În spate, peste geaca groasă închisă la culoare, cară un ghiozdan mic, negru. Cam ca acela pe care îl avea când era doar o fetiță și mama ei o trimitea la școală. Căra în el rechizite și cărți și poate chiar un sandviș și o stârnea mirosul de cerneală. Acum cară probabil prezervative, de mai multe feluri, un ruj și poate gumă de mestecat mentolată. Acum cară în el o poveste care nu are nevoie de un trecut.

Și totuși, un automobil oprește. Un Renault Clio. O mașină de familie. Ea se apleacă spre geamul deschis, scoțându-și căștile din urechi. Apoi intră pe bancheta din spate. Mașina merge încet cam 200 de metri, apoi oprește și ea coboară. Își vâră căștile la loc în urechi și se întoarce pe bordură încet, tacticos, un pas în fața celuilalt. E încă devreme.

Monday, November 28, 2011

O dimineață plictisitoare


Azi va purta sacoul și fusta crem, bluza gri, ceasul metalic subțire, pantofii cu toc – poate prea înalţi pentru o ocazie de acest gen.

Deși doar face introducerile, în această dimineață ea va străluci, ea va fi cea care va atrage privirile. Iar unele priviri vor zăbovi asupra picioarelor ei drepte, asupra gâtului, asupra liniei rotunjite a feței. Altele se vor opri asupra părului, pe care îi place să-l aibă îndreptat, asupra genelor încărcate, asupra mainilor si degetelor, asupra perlelor de la gât.

Își aranjează sacoul, apoi firul de la microfon, apoi își dă părul peste umăr. Zâmbește sălii, dar nu poate masca felul în care colțurile buzelor îi alunecă neintenționat înspre ceea ce pare a fi cel mai sincer semn de plictiseală.

Când coboară de pe scenă, ia loc lângă acest bărbat, venit din străinătate într-un internship. E singurul care i-a atras atenția în mod special, deși ar spune că nu e tocmai genul ei. Se gândește totuși cum ar fi dacă într-o zi ar invita-o în cafeneaua de la parterul clădirii de birouri unde lucrează. Apoi poate că ar invita-o la un restaurant. Ar conduce-o acasă și poate că ea l-ar invita înăuntru, în apartamentul în care s-a mutat acum câteva luni, după ce a fost promovată și în care se simte singură seara. Cu toate că și aici a apărut igrasie pe tavanul de la baie.

Acum, când e atât de aproape de el, se gândește că sunt mâinile lui albe cele care ar putea ține copiii pe care ea îi va naște – știe de mult că își dorește o fată și un băiat – și e tenul lui deschis cel pe care l-ar vedea în zilele negre, sau când vor sta la masă doar ei, când vor merge la supermarket, când se vor plictisi în weekenduri și când vor alege împreună vacanţe, culoarea camerelor, maşina. Ori poate că nu asta va fi ordinea exactă.

Acum urcă din nou pe scenă, își dă părul peste umăr cu un gest, și le mulțumește tuturor pentru că au suportat o dimineață plictisitoare.

Sunday, November 27, 2011

Roluri

Tu ai glumit
Eu am greșit

Tu ai stârnit
Eu am roșit

Tu te-ai întins
Eu am pretins

Tu ai tras
Eu am împins

Tu ai mișcat
Eu am privit

Tu ai deschis
Eu am intrat

Tu ai propus
Eu am glisat

Tu ai ochit
Eu am țintit

Tu te-ai ferit
Eu am zâmbit.