Cretă colorată

Ştiu că lumea e urâtă
ori de câte ori
uit să o fac frumoasă.
Pentru că lumea
e doar o bucată de ciment,
iar mintea mea, o mână de copil
murdară de cretă colorată şi de praf.
Şi dacă eu nu o colorez,
nimeni n-o s-o coloreze
pentru mine.
Nimeni.
Poate doar tu...

... zâmbesc.
Ce bine că vorbele
și mâinile tale
mă colorează
până şi pe mine uneori!
Mergi să strângem jucăriile?

Căutând un sens

Ieri m-am trezit într-o altă lume.
Mergeam pe stradă şi te-am văzut
străină şi frumoasă.
Îi zâmbeai unui tip îmbrăcat bine
și păreai fericită.
Pe marginea drumului
erau jardiniere cu flori roșii
și un soare orbitor.
Vorbeaţi
şi când am trecut pe lângă voi
tu te-ai uitat puţin la mine,
cumva tulburată, sau uimită,
nu mi-am dat bine seama.
Iar hainele noastre s-au atins.
Dar era de parcă
îţi atinsesem faţa cu degetele,
sau ca și cum mă sărutaseşi în ureche.
Lumea se zguduise un pic.

La un moment dat,
m-am uitat înapoi
și evident că tu nu mai erai.
Erau doar flori orbitoare şi un soare roşu,
trotuarul albastru si un cer care
anunţa o ploaie asfaltică și rece.
Am mai mers apoi...
Am mers mult,
pe străzi necunoscute
și cu case vechi,
până mi s-a făcut târziu.

Iar când am ajuns acasă,
m-am uitat din nou înapoi
și evident că tu nu erai.
Erau doar florile, soarele, trotuarul şi cerul
decolorate
și toate culorile,
ce alergau haotic, peste tot,
rupând florile şi soarele şi trotuarul şi cerul,
și căutându-şi un sens.

Tu exiști

Eşti ca un vis frumos
din care m-am trezit
atât de brusc
încât n-a mai apucat să se dizolve
în razele dimineţii.

Sunt încă somnoros,
dar tu exişti.

Aș vrea

Aş vrea să pot muri şi reînvia
de câte ori vreau,
ca să pot încheia
și începe
iarăşi şi iarăşi
acelaşi lucru
fără să mă plictisesc
vreodată,
de el.

Aş vrea să iau
orice lucru în mâini
și să-l pot astfel remodela,
ca apoi să nu mi se mai pară străin.

Aş vrea să mă pot sfârşi
într-un nou început
la nesfârşit,
ca să simt mereu
lucrurile
ca pentru prima dată.

Când scriu, acum,
aproape plâng,
pentru că ştiu că scriu
ceva ce nu se poate.

Aş vrea să nu fiu
doar un altul pentru tine.

Colțul meu de lume

Plouă şi e târziu.
Frunze zac amestecate
în apa murdară
şi clipocitul rece
al picurilor străbate liniştea.
Ascuns în spatele ferestrei,
privesc dezamăgit
tristeţea
cum îmbrăţişează
pătimaş
şi colţul meu de lume.

Ghinde

Da, acum aş vrea să vorbim.
Să te iau de-o mână
şi să te apropii de mine,
iar apoi să-ţi povestesc
ce am facut peste zi:
lucruri mărunte...

Am să-ţi spun mai întâi
cum mi-ai zâmbit de dimineaţă,
dintre cearşafuri,
înainte să plec.
Te uitai la mine
şi fiecare centimetru pătrat de pe faţa ta
îmi râdea (trebuia să fi măsurat cu rigla!).
Apoi am plecat.
M-am lăsat pradă răcorii
de după uşa de la intrare
şi când am ieşit în stradă,
mi-a zâmbit un copil:
un surâs poznaş,
de parc-ar fi lumea
doar una din bucăţile de plastilină
pe care le-a modelat el.
Sau poate mai puţin...
Ti-aş mai spune de oameni,
de intersecţii,
de lucruri urâte şi frumoase
şi te-aş urmări,
în timpul acesta,
ca să văd cum reacţionezi.

Apoi m-aş apropia
foarte mult de tine
de obrazul tău drept
şi când aş începe să vorbesc
aproape mi-ai simţi buzele
mişcându-se.
Ai simţi când aş zâmbi,
povestindu-ţi că în palmă
am ceva pentru tine:

- Pe seară, la întoarcere,
am adunat ghinde.