Ghinde

Da, acum aş vrea să vorbim.
Să te iau de-o mână
şi să te apropii de mine,
iar apoi să-ţi povestesc
ce am facut peste zi:
lucruri mărunte...

Am să-ţi spun mai întâi
cum mi-ai zâmbit de dimineaţă,
dintre cearşafuri,
înainte să plec.
Te uitai la mine
şi fiecare centimetru pătrat de pe faţa ta
îmi râdea (trebuia să fi măsurat cu rigla!).
Apoi am plecat.
M-am lăsat pradă răcorii
de după uşa de la intrare
şi când am ieşit în stradă,
mi-a zâmbit un copil:
un surâs poznaş,
de parc-ar fi lumea
doar una din bucăţile de plastilină
pe care le-a modelat el.
Sau poate mai puţin...
Ti-aş mai spune de oameni,
de intersecţii,
de lucruri urâte şi frumoase
şi te-aş urmări,
în timpul acesta,
ca să văd cum reacţionezi.

Apoi m-aş apropia
foarte mult de tine
de obrazul tău drept
şi când aş începe să vorbesc
aproape mi-ai simţi buzele
mişcându-se.
Ai simţi când aş zâmbi,
povestindu-ţi că în palmă
am ceva pentru tine:

- Pe seară, la întoarcere,
am adunat ghinde.