Monday, July 16, 2007

mâine e doar o prelungire a unui posibil astăzi

Mă uimeşte uneori modul în care lucruri dispersate în timp şi spaţiu, lucruri care nu se leagă şi care par a nu avea niciun sens concret, ajung -- la un moment dat -- să se întrepătrundă. Şi, în şirul evenimentelor care curg de la o clipă sau zi la alta, e interesant cum se potrivesc uneori precum piesele unice ale unui puzzle şi cum alcătuiesc un tot.

Am descoperit că fiecare lucru îşi are locul lui şi nimic din lumea asta nu e fără rost. Mai devreme sau mai târziu, întrebarea de ce s-a întâmplat asta? îşi găseşte răspuns. Important e să ştii cât şi când să aştepţi. Adesea însă, lucrurile capătă sens cam târziu...

Sunt uimit de felul cum se aşază lucrurile câteodată. Cum ceea ce fac azi îşi găseşte un rost mâine sau peste ani. În ce măsură suntem liberi să ne construim scările pe care urcăm şi coborâm? Când nici măcar nu știm către ce duc.

Saturday, July 14, 2007

Firavi

Atât de firavi
noi suntem!
Atât de firavi...
Simpli crepusculi.
Mă tem să n-acoperi
soarele searbăd
şi să moară lumina.
Şi,odată cu el,
și eu...
Şi ea...

Tuesday, July 10, 2007

Hău

Ce idee!
Şi mă simt aşa pierdut...
Fug încotro apuc,
dar e beznă,
e întuneric şi mă sperii!
Cad în prăpastia
ce se cască deasupră-mi
şi-abia mă ţin
de smocuri de iarbă uscate,
atras de golul etern al cerului,
în care plutesc
stele moarte,
aştri uitaţi de timp şi lumină
şi-o gaură neagră
pare-a-mi fura,
în nesfârşire,
speranţa.


Wednesday, July 4, 2007

Atât de târziu... sau devreme

E aproape ora 4:00 dimineaţa. Sau noaptea... Nu ştiu cui aparaţine acest moment mai mult.

Nu ştiu în ce colţuri de case se ascund alte gânduri. Cine mai aude lătratul îndepărtat al câinilor? Sau zgomotele rare şi înfundate ale maşinilor ce trec răzleţ pe strada din apropiere, crăpând pentru un moment, liniştea profundă dar fragilă a nopţii.

Cel mai pregnant se aude ticăitul sacadat al ceasului albastru, de birou, în contrast cu liniştea sufletului de lângă mine. O linişte care pare ruptă din noaptea de afară, întreruptă din când în când de sunetul mătăsos al picioarelor goale, care se mişcă unul peste celălalt, într-o unduire somnoroasă a trupului.

Încerc un sentiment ciudat de aparentă singurătate, privind în golul adânc al întunericului. Şi pentru că e doar aparentă, mă cufund în mirosul dulce al acestui suflet, trezind un foşnet scurt de cearșaf şi un zâmbet.

E atât de târziu pentru ieri... şi atât de devreme pentru azi...


Thursday, June 28, 2007

Între toţi

E târziu în noapte şi aproape că-mi aud gândurile vorbindu-se singure. Am un sentiment de singurătate exacerbat, dus până peste limite de idei şi gânduri, care-mi vin în minte într-o cascadă de neoprit.

M-aş urca într-un autobuz singuratic, în care să se audă uşor muzică de noapte şi m-aş uita pe geam, cu fruntea lipită de el (voi suferi împăcat eventualele hurducături), la locurile straine prin care ar merge. Mi s-ar părea unele cunoscute. Altele ciudate. Şi cred că m-aş teme de case şi zone cufundate în beznă. 

Numai razele artificial-palide ale farurilor autobuzului ar sparge întunericul nesfârşit. Şi, din când în când, s-ar mişca perdelele cu modele de flori violet şi m-ar atinge uşor pe obrazul drept.

Câteodată, mi se pare că şi ziua e întuneric. Poate mai întuneric decât noaptea. Pentru că, mai singur decât atunci când totul e pustiu, mă simt atunci când locurile cu care credeam că mă identific se decolorează, când toţi oamenii pe care credeam că îi cunosc mi se par străini. Când toate lucrurile cărora credeam că le ştiu forma, gustul, mirosul se schimbă inexplicabil.

Curând, mi-e teamă că nu voi mai cunoaşte nici măcar acest autobuz cu care merg. Nici măcar această muzică.

Uneori mă simt singur între toți acești oameni, care merg și ei, cu mine, spre nicăieri.


Wednesday, June 27, 2007

Senin

Luna abia agăţată de cer
mă mângâie
în bătaia vântului.
Nori uriaşi
scutură
praf de stele
și roua dulce
a primelor raze de soare
umezeşte aripile gândurilor,
care astfel nu-și iau încă zborul
spre mâine.
La capătul curcubeului,
scăpat adânc în
râul eternităţii,
toate visele frumoase
se împlinesc.

Wednesday, June 20, 2007

Detaşare

Într-o zi
m-am trezit adormit...
Era aproape de sfârşit.
Ceasul nu sunase,
nimeni nu mă sculase.
Iar eu dormeam liniştit,
visând că poate m-am trezit.

Lumea toată mişca,
în patru se rupea,
spre ideea de infinit,
spre raza de sfârşit.

Soarele strălucea,
dar era mai mult noapte
decât zi era.
Era seară, poate.
Iar prin grădini,
printre case,
mirosea a moarte...
Şi a petreceri mirosea.
Suflarea încerca să se distreze,
ultima clipă s-o păstreze.
Era un dans stâlcit,
o mişcare fără sens...
Iar eu dormeam liniştit.