Şi mă simt aşa pierdut...
Fug încotro apuc,
dar e beznă,
e întuneric şi mă sperii!
Cad în prăpastia
ce se cască deasupră-mi
şi-abia mă ţin
de smocuri de iarbă uscate,
atras de golul etern al cerului,
în care plutesc
stele moarte,
aştri uitaţi de timp şi lumină
şi-o gaură neagră
pare-a-mi fura,
în nesfârşire,
speranţa.
No comments:
Post a Comment