Monday, September 26, 2011

Bulevardul

Deși e abia la jumătate săptămâna,
Azi m-am trezit târziu
Și m-am dus
Direct la marele bulevard
Ca să arunc castane sub mașini:
Un obicei mai vechi.

Pe bulevard,
Fiecare are traseul său,
De cele mai multe ori
Prestabilit și clar delimitat
De linii continue sau întrerupte,
Pe care nu prea e bine să calci.
Păcat că unele semne
S-au cam șters
Și, din când în când,
Mai au loc accidente.
Cei de la primărie
Vin însă și strâng repede
Resturile de suflet,
De amintiri,
De istorie.
În orice caz, ei
– cei care trec în general pe aici –
Se grăbesc și nu prea observă
Ce se întâmplă în jur.
De-aia nici nu mai vezi oameni
Ciocnindu-se în câte o poveste frumoasă.
Aici, ciocnirile
Sunt mai degrabă fatale.

Așa că eu îmi găsesc
Un loc mai ferit
Și încep să arunc
Cu câte o castană,
Așteptând să fie turtită
De vreo roată mai ageră.
E un joc de noroc
Fără miză și de aceea,
La un moment dat,
O iau înapoi spre casă,
Vag nemulțumit.

Oricum mâine mă voi trezi devreme
Și, grăbit, voi ieși
Pe marele bulevard și eu.

Friday, September 16, 2011

Diferiți

Suntem atât de diferiți încât, statistic vorbind,
– dacă ar fi să analizăm după-amiezele,
jucăriile și scrisul de mână ale fiecăruia –
Ar fi fost aproape imposibil să ne observăm
Unul pe altul, vreodată.

Știi, ca atunci când observi
Doar lucrurile pe care le cauți.
Pentru că, inconștient, doar după ele te uiți.

Sau ca atunci când îți place
Doar ceea ce știi că-ți place.
Ignori maldăre întregi de haine, clădiri, oameni;
Jumătate din lume - dacă nu cumva
și mai mult - o pitești singur de tine însuți
Fără măcar să știi.

Atâta doar că mai vine câte o zi
Când ești mai obosit, sau distrat,
Mergi cu ochii după te miri ce
Și se întâmplă să te împiedici de câte o piatră,
De câte un detaliu,
De câte cineva.

Așa m-am împiedicat și eu de tine.
Nici nu mai știu ce căutam când s-a-ntâmplat...

Wednesday, August 10, 2011

Construindu-te

Stau și mă întreb
Cât oi fi umblat și ce cărămizi ai cărat
– neglijându-ți fără milă oja roșie
Atent aplicată mai ales pe degetele mici –
Până când ai reușit să te construiești
Cu totul
Bucățică cu bucățică,
Zâmbet cu zâmbet,
Mister cu mister.
Ca într-un final
Să te găsesc eu în această formă finisată
Și să mă bucur de fiecare amănunt
Ca de ceva absolut evident.
Ca de un zbor de aripi
Fără să văd căderile din spatele zborului,
Tristețile din spatele zâmbetului,
Neliniștile din spatele misterului.
Nu e așa că e aproape nedrept de frumos?

Wednesday, December 15, 2010

Pe un vârf de munte

Departe e un câmp gol, alb;
aproape sunt nenumăraţi stâlpi de lemn, vechi,
fugind în direcţia opusă.
Departe sunt gândurile mele, singure;
aproape sunt nenumăratele amintiri,
aliniate strâmb şi abia zărindu-se unele de altele.
Mereu m-am întrebat de ce în tren gândesc diferit...
Tocmai de aceea - acolo gândurile au mai mult loc să alerge.
Cum ar fi să trăieşti pe un vârf de munte?

Wednesday, August 25, 2010

Scările

Pe trepte
te-am aşteptat numărând trecători.
Zeci sau poate sute să fi fost – o lume întreagă
a trecut pe lângă mine...
Aşa că am vorbit cu fiecare în parte.
Încercam să-mi fac prieteni, cred,
şi mi se strângea inima de fiecare dată
când apărea cineva nou şi credeam, mai întâi, că eşti tu.
Dar nu erai.
Apoi, un timp dintr-o altă lume a trecut şi
au plecat toţi, pe rând,
luându-şi fiecare la revedere în felul lui:
un munte, de exemplu, mi-a lăsat un gând înalt,
un râu – trecerea lui. Soarele mi-a lăsat şi el
pe piele diverse pete mici.
Când, într-un final, ai ajuns tu,
nu mai era nici din lume, nici din mine,
aproape nimic.
Eu eram doar un gând mai înalt, trecător, ca o pată
de la soare pe obrazul tău. Tu
ai dat cu ochii de ea şi ai zâmbit
încet. Poate nici nu voiai să zâmbeşti...

Friday, August 13, 2010

O scurtă călătorie

Tu ai observat că timpul
niciodată nu merge singur?
Ne ia şi pe noi cu el
într-o călătorie,
mai lungă la-nceput,
apoi din ce în ce mai scurtă
şi mai uşor de înţeles.

Thursday, August 5, 2010

Câte ceva despre finanţe

Dumnezeu are o contabilitate a lui proprie,
şi un buget temporal pentru fiecare:
vreo trei ani pentru un şoarece,
cam zece pentru o mâţă,
până la şaptezeci pentru o broască ţestoasă
şi cam tot atât şi pentru oameni,
cu diverse variaţii – mai mici sau mai mari –
în funcţie de nişte criterii
cât se poate de iraţionale.
Nu ştiu însă de ce am impresia
că foarte rar bugetul acesta ajunge să se epuizeze
definitiv şi să trebuiască suplimentat.