și se cerne spaţiu
prin ceasul ce ticăie
inegal.
Curg cuvinte
prin geamuri crăpate în joacă
Topind clipe neîncepute
sau neterminate.
Mi se pare,
ca şi ţie, de altfel,
că trăim un demult.
Că se fac clipele un fel de vânt
şi rup frunze în zborul lor nebunesc
şi iau vara cu ele şi departe o duc!
Mi-e frică acum,
şi într-un inevitabil avânt
îţi iau mâna-ntr-a mea
şi mă unesc cu timpul,
ca să-mi dau seama
că eternă
este numai trecerea.
No comments:
Post a Comment