Monday, October 17, 2011

Neschimbat

Când mă uit la tine
Și ești neatentă,
Ajung să mă întreb
Cum erai când erai mică...

Îmi fac tot felul de scenarii.
Mă gândesc, de exemplu,
La cum ai început, la un moment dat, să mergi
Și cât de mici erau tălpile tale.

Sau mă gândesc la vocea ta de atunci;
La ochii care văzuseră atât de puține lucruri
La buzele care încă știau
Să se arcuiască într-un zâmbet complet.

Mă gândesc cum, încet-încet, în tine,
Ca într-o cutiuță cu capacul întredeschis,
Au început să se furișeze
Primele întrebări,
Primele frici,
Primele bătăi de inimă grăbite.

Și mă-ntreb cum ești când plângi
Și cum ești când alergi,
Într-o cămașă de noapte scurtă,
Prin vise, întoarsă pe-o parte.

Mă-ntreb ce drumuri
Începute demult, în joacă,
Te-au purtat spre acest aici și acum

Unde eu sunt, ca și tine,
- dacă te-ai uita mai atentă -
Aproape neschimbat.

Tuesday, October 11, 2011

Sfârșitul lumii

Dacă ne-am înșira
Gândurile și sufletele pe gheme
Din ce în ce mai mari
Și într-o zi s-ar destrăma,
Acela ar trebui să fie, fără îndoială,
Sfârșitul lumii.

Tuesday, October 4, 2011

Curaj

Azi -- pentru că e o zi importantă --
M-am trezit foarte devreme.
Nu era nimeni afară,
Numai o ceață fină și un soare
Ce-și trimitea razele în fâșii, pe patul meu,
Unde sta, despachetat cu grijă,
Curajul.

Eram încă adormit,
Așa că m-am spălat pe dinți neîndemânatic,
Și m-am lovit în gingie.
„Ăsta e semn bun”, mi-am zis,
Și nu am băgat de seamă.

Mi-am luat pe mine pantalonii colorați,
cămașa în carouri și haina de toamnă
-- pentru că acolo unde
vreau să mergem va fi frig și străin --
și am ieșit din casă nerăbdător,
Dar cu o senzație vagă, înăuntrul meu,
Că poate am uitat ceva...

Drumul spre tine a fost cam lung,
Oamenii în autobuz puțini și triști.
Soarele a intrat și el de tot în nori.
Amintiri veneau și treceau
În timp ce priveam pe geam.
Și mă tot gândeam că poate am uitat ceva...

Tu încă dormeai, când am ajuns,
Și nu știai ce plănuisem toată noaptea.
Așa că te-am trezit ușor.
Picioarele ți s-au jucat încet sub pătură,
Ochii întredeschiși m-au privit nedumeriți.
Apoi, zâmbind, te-ai întors
Și mi-ai șoptit să vin lângă tine.

Mă tot întreb, însă...
Dacă nu e ceva ce-am uitat.

Monday, September 26, 2011

Bulevardul

Deși e abia la jumătate săptămâna,
Azi m-am trezit târziu
Și m-am dus
Direct la marele bulevard
Ca să arunc castane sub mașini:
Un obicei mai vechi.

Pe bulevard,
Fiecare are traseul său,
De cele mai multe ori
Prestabilit și clar delimitat
De linii continue sau întrerupte,
Pe care nu prea e bine să calci.
Păcat că unele semne
S-au cam șters
Și, din când în când,
Mai au loc accidente.
Cei de la primărie
Vin însă și strâng repede
Resturile de suflet,
De amintiri,
De istorie.
În orice caz, ei
– cei care trec în general pe aici –
Se grăbesc și nu prea observă
Ce se întâmplă în jur.
De-aia nici nu mai vezi oameni
Ciocnindu-se în câte o poveste frumoasă.
Aici, ciocnirile
Sunt mai degrabă fatale.

Așa că eu îmi găsesc
Un loc mai ferit
Și încep să arunc
Cu câte o castană,
Așteptând să fie turtită
De vreo roată mai ageră.
E un joc de noroc
Fără miză și de aceea,
La un moment dat,
O iau înapoi spre casă,
Vag nemulțumit.

Oricum mâine mă voi trezi devreme
Și, grăbit, voi ieși
Pe marele bulevard și eu.

Friday, September 16, 2011

Diferiți

Suntem atât de diferiți încât, statistic vorbind,
– dacă ar fi să analizăm după-amiezele,
jucăriile și scrisul de mână ale fiecăruia –
Ar fi fost aproape imposibil să ne observăm
Unul pe altul, vreodată.

Știi, ca atunci când observi
Doar lucrurile pe care le cauți.
Pentru că, inconștient, doar după ele te uiți.

Sau ca atunci când îți place
Doar ceea ce știi că-ți place.
Ignori maldăre întregi de haine, clădiri, oameni;
Jumătate din lume - dacă nu cumva
și mai mult - o pitești singur de tine însuți
Fără măcar să știi.

Atâta doar că mai vine câte o zi
Când ești mai obosit, sau distrat,
Mergi cu ochii după te miri ce
Și se întâmplă să te împiedici de câte o piatră,
De câte un detaliu,
De câte cineva.

Așa m-am împiedicat și eu de tine.
Nici nu mai știu ce căutam când s-a-ntâmplat...

Wednesday, August 10, 2011

Construindu-te

Stau și mă întreb
Cât oi fi umblat și ce cărămizi ai cărat
– neglijându-ți fără milă oja roșie
Atent aplicată mai ales pe degetele mici –
Până când ai reușit să te construiești
Cu totul
Bucățică cu bucățică,
Zâmbet cu zâmbet,
Mister cu mister.
Ca într-un final
Să te găsesc eu în această formă finisată
Și să mă bucur de fiecare amănunt
Ca de ceva absolut evident.
Ca de un zbor de aripi
Fără să văd căderile din spatele zborului,
Tristețile din spatele zâmbetului,
Neliniștile din spatele misterului.
Nu e așa că e aproape nedrept de frumos?

Wednesday, December 15, 2010

Pe un vârf de munte

Departe e un câmp gol, alb;
aproape sunt nenumăraţi stâlpi de lemn, vechi,
fugind în direcţia opusă.
Departe sunt gândurile mele, singure;
aproape sunt nenumăratele amintiri,
aliniate strâmb şi abia zărindu-se unele de altele.
Mereu m-am întrebat de ce în tren gândesc diferit...
Tocmai de aceea - acolo gândurile au mai mult loc să alerge.
Cum ar fi să trăieşti pe un vârf de munte?