Ziua se scurge încet pe sub streaşinile caselor. În curând se va înnopta şi încă nu se simte niciun pic de răcoare. De afară răzbat înfundate sunetele oraşului, pierdute şi ele, ca şi gândurile mele, în aerul cald de iunie. Se simte uşor mirosul de trandafiri galbeni, singurul care pare să-mi amintească de răcoarea dimineţii. Lumea se trece uşor, subtil, aproape imperceptibil.
Şi-mi pare că timpul, de dragul acestei lumi care încearcă uneori a-şi găsi sensul, se opreşte puţin şi priveşte. Priveşte peste marea de oameni, peste lume şi-şi spune: "Ce iluzie! Ce greşeală... Ei se trec... eu rămân."
Apus de vară.
No comments:
Post a Comment