Apa noastră cea de toate zilele

Tu spui

că nu-ți place apa

din paharul de pe noptieră.

Zici că dacă e de ieri are alt gust.

E apă veche.

Ca și cum s-ar fi adunat în ea

toate firele de praf

care plutesc prin cameră

și toate firele narative

ale zilei de ieri și de azi,

care plutesc între noi.

Când eram mic

credeam că am înțeles,

uitându-mă la apă,

cum a apărut viața pe Pământ:

în jgheabul din curtea găinilor

apăreau

după o vreme

zeci de mormoloci.

Iată secretul vieții!,

mi-am zis.

Torni niște apă într-un pahar

și, la un moment dat, apare viața.

Abia mai târziu am înțeles

că broaștele din grădină

veneau noaptea, pâș-pâș,

și-și depuneau ouăle acolo.

Așa cum și noi ne depunem

uneori gândurile

în apa care

ne curge printre degete

în baie.

Până-ntr-o zi când apa

dă pe-afară din cadă,

pe-afară din casă,

pe-afară din paharul de pe noptieră.

Te-ai gandit vreodată

de ce se răstoarnă paharul

atunci când te aștepți mai puțin?

Îți spun eu: e un semn.

E timpul să lași viața să curgă.

Apa de ieri de pe noptieră nu e veche.

E doar o apă

care a stat prea mult timp

fără viață.

Hai mai bine să dăm găuri

într-un capac de sticlă de plastic,

să ne alergăm bine de tot

și să ne udăm cu ea

până la piele.