Te-am zărit în marea sală
a imaginației mele,
pe unde trec grăbite,
cu poșete
sau genți diplomat,
dar mai ales foarte îmbrăcate
– fiindcă acum e iarnă –
tot felul de idei.
Stai într-un colț,
la o masă,
îmbracată-n rochie
(ce bine-ți pică pe șolduri!)
și bei ciocolată caldă.
Pesemne nu aveau cafea azi.
Ba din când în când,
mai și ridici ochii și mă privești
de sub genele
ce se arcuiesc
precum cârceii de viță
în miezul verii.
Cândva, îți plăcea
această cafenea
semi-obscură,
aproape excentrică
din marea sală a imaginației mele.
Acum, însă,
treci din ce în ce mai rar.
Ți-oi fi mutat serviciul
și nu mai e în drumul tău spre casă.
Bine… ce-i drept,
Nici eu nu te mai invit
Înăuntru.
Poate și pentru că ochii tăi,
cu gene ce se arcuiesc
precum cârceii de viță
în miezul verii,
se-ntâlnesc, la un moment dat, cu ochii mei.
Și-atunci
mie mi-e greu să am grijă
de ce se petrece
în marea sală a imaginației mele,
iar tu ajungi acasă târziu.
No comments:
Post a Comment