Plutește ceva insidios în aerul greu din această încăpere largă și înaltă, aproape cât un hangar. Ceva ce numai aici găsești. E ca un carnaval tăcut, sau ca o întâlnire secretă. Privirile sunt goale și totuși căutătoare, curioase. Nu poți să-i privești pe ceilalți decât în fugă. Sunt deodată prea multe fețe, prea multe scaune, prea multe șoapte, grimase, chicoteli, foșnet de haine. În aer se amestecă mirosul de țesătură veche, de trupuri și de parfumuri -- unele prea tari.
Ea îi scutură lui părul de la ceafă cu un gest tăiat din încheietură. E brunetă, cu părul scurt și are un zâmbet băiețesc care se adâncește departe în obraji.
Unii vin aici în grupuri. Alții vin singuri și se așează răzleți. Unii își iau de băut și de mâncat și atunci atmosfera se contaminează cu încă un miros, poate cel mai puternic: acela de popcorn.
De data asta e mult mai plin decât de obicei. Însă dacă reușești să-ți găsești repede un loc potrivit, ai timp să observi lucruri care în alte părți lipsesc complet. Lucruri simple, precum o napolitană, frunze uscate făcute teanc și ținute de o mână pe care stă un inel mare și vechi, pălării făcute de pălărier. Aici vezi oameni pe care altfel nu îi vezi deloc. Vezi costume mai noi sau mai ponosite, culori rare, mixturi ciudate, haine bourgeois cumpărate din second hand-uri de cartier. Aici vezi creștete grizonante. Uneori sunt linii și purici pe ecran. Sunt reprize de tuse sau horcăieli. Sunt oameni cu adevărat ciudați și oameni cu adevărat normali.
La un moment dat luminile se sting, pe rând, ecranul se aprinde, difuzoarele troznesc scurt și înfundat. Și, pentru o oră și un pic, dispar toți.
No comments:
Post a Comment