Transpoziția

De când cu tine,

notele muzicale nu mă mai ajută.

Așa că am notat,

Pe trupul tău, cifre.

Ca să țin minte mișcările degetelor mele

când se vor juca, de-a lungul portativelor,

La următorul concert – iarăși unul cu casa închisă.

(Ți-am zis să creștem prețul biletelor...

Așa mai triem și noi publicul,

Reducem îmbulzeala...)

Cu toate astea, pus în fața

Acestui complex instrument muzical,

– acordat mai ales cu ocazia seratelor

Și a repetițiilor matinale –

Uit adesea în ce gamă sunt

Și tot fac transpoziții.

Spectatorii

– cărți mai vechi și mai noi, câteva mușcate

roșii, cutii cu mărunțișuri, felinare

Și o veioză roșie pe care

Nu o aprindem niciodată –

Nu vociferează însă deloc.

Abia dacă-și permit să tușească

Din când în când, doar în pauze,

Ca să nu deranjeze.

Oricum, ideea cu cifrele,

după câte văd, nu prea funcționează.

Iarăși m-am pierdut și

Depășim programul stabilit.

Iar timpul... ne face semn, din culise,

cu un ticăit subtil.

Hai să încercăm să-l ignorăm de data asta.

Măcar de dragul spectatorilor

Care au plătit cu viața lor de zi cu zi.