căram fiecare
câte o geantă încăpătoare,
în care țineam diverse lucruri:
mărunțișuri mai mari sau mai mici,
adunate în ani și ani
de căutări,
fără să știm
prea bine
Bunăoară,
imediat ce scoteam câte unul
Îi și găseam, împreună,
un rost.
Cu unele, de exemplu,
ne-am jucat și am râs.
Altele ne-au înduioșat
până la lacrimi.
Dar cele cărora le-am încurcat menirea
ne-au crestat carnea
la ce ne folosesc.
Ele însă aveau, fiecare,
o întrebuințare foarte precisă,
după cum bine vezi.
Ele însă aveau, fiecare,
o întrebuințare foarte precisă,
după cum bine vezi.
Bunăoară,
imediat ce scoteam câte unul
Îi și găseam, împreună,
un rost.
Cu unele, de exemplu,
ne-am jucat și am râs.
Altele ne-au înduioșat
până la lacrimi.
Dar cele cărora le-am încurcat menirea
ne-au crestat carnea
până la suflet.
Ca atunci când te tai
într-o coală de hârtie
și afli abia mai încolo,
cu o usturime adâncă.
La un moment dat
– când era deja prea târziu, însă –
am înțeles, cu stupoare,
că aproape orice obiect
aruncat în gențile noastre
devine ca un cuțit
cu două tăișuri
ce trebuie manevrat
cu mare atenție.
Păcat că,
fără să ne dăm seama,
într-o zi ne-am aruncat
în gențile noastre,
cu un uimitor curaj,
și inimile.
Locul lor, vezi bine,
nu era acolo.
Ca atunci când te tai
într-o coală de hârtie
și afli abia mai încolo,
cu o usturime adâncă.
La un moment dat
– când era deja prea târziu, însă –
am înțeles, cu stupoare,
că aproape orice obiect
aruncat în gențile noastre
devine ca un cuțit
cu două tăișuri
ce trebuie manevrat
cu mare atenție.
Păcat că,
fără să ne dăm seama,
într-o zi ne-am aruncat
în gențile noastre,
cu un uimitor curaj,
și inimile.
Locul lor, vezi bine,
nu era acolo.
No comments:
Post a Comment