Eu însumi m-am lovit de ea
şi m-am zgâriat.
Lumea ta e o idee peste care a crescut o crustă,
iar eu am încercat să o fac să dispară,
considerând că nu există, de fapt.
Lumea ta e formată din culoare, din soare şi flori
amestecate într-un sens aparte, creat special de tine.
Lumea ta eşti tu,
înmulţită cu tot ceea ce cunoşti şi cu ceea ce te sperie.
Dar toate acestea au fost acoperite.
Lumea ta e o crustă, ştiu.
Pe jos zac globuri sparte
şi dorinţe crescute imperfect.
Dar eu le-am acceptat aşa cum sunt
şi am călcat cu grijă printre ele.
Am strâns cioburile, am cules dorinţele
şi pe acestea din urmă le-am pus într-o vază, la soare.
Lumea ta e o crustă, ştiu,
chiar eu m-am lovit de ea,
dar o să chem ploaia şi soarele şi o să-ţi desenez,
iar într-o zi poate vei ieşi.
